Nationala

FOTO "Tricolorii" pot spune că sînt în vacanţă în Brazilia. Iată ce-i aşteaptă la Sao Paulo!

+6 Foto
Tricolorii pot spune că sînt în vacanţă în Brazilia. Iată ce-i aşteaptă la Sao Paulo!

Articol de Alex Nicodim (foto)  —  duminică, 05 iunie 2011

Turneul din Brazilia e cea mai importantă deplasare a naţionalei de pînă acum.

"Tricolorii" care au preferat meciurile cu Brazilia şi Paraguay în locul vacanţei au de ce să se felicite. Nu numai că au şansa de a juca împotriva unor echipe de top din fotbalul mondial, dar la hotel vor avea parte şi de o surpriză.

Stabilimentul în care se vor caza fotbaliştii români găzduieşte zilele acestea şi un concurs de modă, iar toate participantele au fost cazate în hotel. Aşadar, elevii lui Săndoi şi Iovan vor avea cu ce să-şi delecteze ochii în pauzele dintre antrenamente.

"Tricolorii" se vor caza la hotelul Sheraton WTC, din metropola braziliană, un stabiliment de 5 stele. O noapte la o cameră dublă la acest hotel îi costă pe federali aproape 400 de euro.

România va juca două meciuri de pregătire în turneul sud-american. Primul meci, împotriva Braziliei, se va juca miercuri dimineaţă, de la ora 3:50, ora României, în timp ce partida cu Paraguay se va disputa sîmbătă, de la ora 23:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.