Daniel Niculae are toate motivele să fie nemulţumit, după ce echipa sa a retrogradat în Ligue 2.
Fostul giuleştean a fost criticat de presa din Hexagon după un sezon în care nu a reuşit să înscrie decît de patru ori, toate reuşitele venind în primele etape. Adus liber de contract la începutul stagiunii tocmai încheiate, Daniel Niculae a început destul de bine la AS Monaco şi a fost declarat jucătorul lunii august, dar performanţele românului s-au oprit aici.
Niculae a pierdut uşor-uşor primul "11" în favoarea sud-coreeanului Park, iar în mandatul lui Laurent Banide nu a prins decît finalurile de meci. Este adevărat însă şi că Nico a fost accidentat multă vreme. Urmele accidentării suferite anul trecut în meciul României de la Paris, contra Franţei (0-2) l-au urmărit pînă la finalul sezonului!
"Transferul lui Gurcouff e ţeapa anului, dar Mbokani şi Niculae au fost şi ei departe de aşteptări. Cei doi jucători, de la care suporterii monegasci aşteptau poate cel mai mult, au dezamăgit total în acest an", scrie L'Equipe.
AS Monaco a retrogradat la finalul acestui sezon, după ce echipa din Principat a terminat pe locul 18, cu două puncte mai puţin decît ocupanta locului 17. care asigura prezenţa în Ligue 1.
International • Stranieri • LIGUE 1
L'Equipe: "Mbokani şi Niculae, printre cele mai proaste transferuri din Ligue 1"
Daniel Niculae
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 05 iunie 2011
{{text}}