Chair şi după alegerile pentru preşedinţia FIFA, cîştigate de Sepp Blatter ca unic competitor, scandalurile continuă să agite apele în cadrul forului internaţional.
Preşedintele CONCACAF, Lisle Austin, a fost suspendat aseară din funcţie, la numai o săptămînă după ce fusese instalat, sub acuzaţia că ar fi încălcat regulamentul confederaţiei. Austin preluase şefia forului din Nordul şi Centrul Americii la începutul săptămînii trecute, după ce şi predecesorul său, Jack Warner, a fost suspendat din funcţie pentru că ar fi luat mită de la Mohammed bin Hammam, fost candidat la şefia FIFA.
Prima acţiune a lui Austin în calitatea de lider al CONCACAF a fost suspendarea lui Chuck Blazer din rolul de secretar general al forului, acesta fiind bănuit că ar fi stat la baza scandalului suspendării lui Warner.
Cu toate acestea, Comitetul Executiv a decis să nu pună în aplicare decizia preşedintelui şi au spus că acesta "încalcă regulamentele", tocmai de accea l-au repus pe Blazer în funcţie şi l-au suspendat pe Austin. În aceste condiţii, Alfredo Hawit devine noul preşedinte al forului, cel puţin pînă la data de 13 iulie, cînd sînt programate audierile lui Jack Warner şi a lui Lisle Austin.
International • Campionate • FIFA
Scandalul continuă la FIFA » Preşedintele CONCACAF a fost suspendat din funcţie după numai o săptămînă
Lisle Austin, preşedintele Fedearţiei din Barbados, a rămas numai o săptămînă la şefia CONCACAF
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 05 iunie 2011
{{text}}