EURO 2012

Belarus vrea să intre în vacanţă pe locul 2 în grupa României

Numit în iulie 2007, Bernd Stange (63 de ani) vrea să obţină o calificare-surpriză cu Belarus

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul Stange anunţă o formulă ofensivă pentru a înscrie cît mai rapid, evitînd repetarea remizei albe din tur.


Echipa care a reuşit să ia Franţei patru puncte din şase n-a putut cîştiga în Luxemburg! E doar unul dintre paradoxurile grupei noastre, de care Belarus vrea să uite printr-un succes în returul cu "lanterna". Bernd Stange şi-a recuperat jumătate din echipa absentă contra "cocoşilor" şi e optimist. "Vrem să dăm gol cît mai repede şi trebuie să cîştigăm. Avem de luat revanşa pentru egalul din tur, cînd am dominat şi am avut 80 la sută posesie, însă degeaba. Obiectivul nostru e să intrăm în vacanţă cu 12 puncte, păstrîndu-ne locul 2", a declarat selecţionerul Belarusului.

Tehnicianul neamţ crede în şansele echipei de a merge la Euro 2012: "Dacă vrem să jucăm la turneul final, trebuie să dovedim că ne-am maturizat şi să nu ne mai pierdem concentrarea. S-avem multă răbdare, să-i presăm pe flancuri şi să continuăm progresul în aceste preliminarii".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.