Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Nadal, un tip de nota 10 » Numai cinci tenismeni au cîştigat mai multe turnee de Mare Şlem

+10 Foto
10. Roland Garros 2011 Finală: 7-5, 7-6 (3), 5-7, 6-1 cu Roger Federer (Elv) Cu şase titluri cucerite la Paris, egalează recordul deţinut de suedezul Bjorn Borg. Reuşeşte să-şi păstreze locul 1 în lume.

Articol de Luminiţa Paul   —  marți, 07 iunie 2011

Roland Garros-ul rămîne turneul de cel mai mare succes pentru spaniol, care îi salvează mereu sezonul.



"În concursurile de Mare Şlem, aici am cele mai mari şanse. Dacă înving în acest turneu, ştiu că am un an fantastic, de aceea e foarte important pentru mine", spune Rafa despre Roland Garros. Locul unde a început totul pentru el, locul unde se simte bine, chiar minunat cînd e soare, locul unde mereu va avea ceva în plus de spus faţă de ceilalţi. "Lumea nu înţelege cum de a fost capabil să cîştige turneul după startul şocant pe care l-a avut. Pentru mine nu e de mirare", mărturiseşte Roger Federer, învinsul din finală. "El joacă mai bine decît cei mai buni. A arătat-o din nou".



În lumea bună

Cu sezonul salvat, după cum crede chiar el, Nadal va putea răsufla un pic mai liber în următoarele două săptămîni, pînă cînd va începe Wimbledon-ul. Va putea să constate cu mintea la rece că degetele de la ambele mîini îi ajung la fix pentru a-şi număra succesele de Mare Şlem. 10, la fel ca marea figură a anilor '30, Bill Tilden. Cu unul mai puţin decît Bjorn Borg, figura de gheaţă care a supus Roland Garros-ul şi Wimbledon-ul ani la rînd, şi Rod Laver, singurul om care a făcut Marele Şlem de două ori. Goana după record



Nadal nu înseamnă doar zgură. Are incursiuni victorioase şi în alte teritorii, iar Jim Courier crede că spaniolul poate bate recordul lui Federer (16 trofee majore) în anii următori. Cu condiţia să rămînă sănătos. E o condiţie logică. Totuşi, Rafa nu-şi face nici un fel de socoteli de acest gen. El se bucură de fiecare triumf. Crede că e o mare onoare să fie comparat cu Borg. Sinceritatea şi modestia punctează pentru el în bătălia cu cei care îl consideră doar un monstru al rezistenţei fizice. Nadal e mult mai mult decît atît. E omul care a cucerit patru dintre ultimele cinci turnee de Mare Şlem disputate. Indiferent de continent sau de suprafaţă.

Multipli învingători în turnee de Mare Şlem

1. Roger Federer 16

2. Pete Sampras 14

3. Roy Emerson 12

4.-5. Bjorn Borg 11

Rod Laver 11

6.-7. Rafael Nadal 10

Bill Tilden 10

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.