International   •   Stranieri   •   ALĂTURI DE NEŞU

Superveste de la Utrecht » Cel mai negru scenariu pentru Neşu, paralizia, a fost abandonat total!

Mihai Neşu

Articol de Gabriel Berceanu (Utrecht)   —  marți, 07 iunie 2011

UPDATE // Frank Hellemondt, unul dintre doctorii formaţiei FC Utrecht, are o veste senzaţională pentru toţi cei care au fost alături de Mihai Neşu în perioada scursă de la accidentarea suferită pe 10 mai. "În ultimele zile, de fiecare dată cînd am ajuns la spital am descoperit o îmbunătăţire a stării lui Mihai. Recăpătarea simţurilor pe partea dreaptă a corpului înseamnă că scenariul cel mai negru, paralizia completă, a fost îndepărtat!".



Îmbunătăţirea stării de sănatate a lui Mihai Neşu a bucurat milioane de români şi i-a uimit, realmente i-a uimit!, pe medicii olandezi. Faptul că Mihai a reuşit să mişte mîna dreaptă şi piciorul de pe aceeaşi parte i-a determinat pe doctori să discute în mod special ce trebuie făcut din punct de vedere medical pentru a-l ajuta pe Neşu să pregreseze.



Fotbalistul accidentat grav la antrenamentele formaţiei FC Utrecht, pe 10 mai, cînd un coechipier a căut peste el şi i-a produs fractură la coloana cervicală, urmează să fie mutat de la spital în cursul zilei de mîine. Încă nu este bătut în cuie sută la sută, dar cel mai probabil va fi dus la o clinică de recuperare din Amsterdam.



Doctorii care l-au operat la spitalul UMC şi se ocupă de 28 de zile de starea lui Mihai, plus specialiştii în recuperare s-au întîlnit şi au pus la punct un plan de recuperare intensiv, încurajaţi de progresele neaşteptate pe care le-a făcut Mihai. "Corpul lui pare o minune, aşa că vom proceda altfel decît în mod obişnuit şi vom pune în practică o recuperare mult mai agresivă", cam aceasta este concluzia decizia olandezilor.



Şi în Utrecht există o clinică de recuperare, "De Hoogstraad", unde Neşu a mers împreună cu echipa cu cîteva săptămîni înainte de accident pentru a lucra împreună cu pacienţii.



"Mi se va părea cel puţin ciudat să-l văd pe Mihai ca pacient, dacă va fi adus la noi. Parcă ieri a fost aici pentru a le aduce o mică bucurie celor care au astfel de probleme, iar acum... Îmi aduc aminte că atunci a jucat şi un meci cu copiii cu dizabilităţi. Era sufletul grupului! Şi nu o spun acum, că trece prin ce trece, ci pentru că m-a impresionat. Era ca un copil mare: rîdea mereu, plin de viaţă, vorbea cu toţi copiii!", a povestit pentru Gazeta Sporturilor una dintre infirmierele de la centrul de recuperare.



Citeşte AICI cele mai bune veşti primite despre NEŞU în urmă cu patru zile!




Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.