Nationala

Românii vor fi "spionaţi" de preşedintele Barcelonei la meciul cu Brazilia

Sandro Rossell, preşedintele Barcelonei, şi-a anunţat prezenţa la amicalul Brazilia - România

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 07 June 2011

Deşi diferenţa de valoare dintre cele două echipe este destul de mare, meciul dintre România şi Brazilia a trezit un interes crescut în Ţara Cafelei. Biletele s-au vîndut deja în totalitate, iar la meci şi-au anunţat prezenţa o mulţime de vedete.

La partida de retragere a lui Ronaldo va fi prezent şi Sandro Rossell, preşedintele Barcelonei, astfel că fotbaliştii români vor avea o motivaţie în plus să evolueze cît mai bine. Pe stadionul Pacaembu, din Sao Paulo, va fi prezent şi fostul internaţional brazilian Cafu, de două ori campion mondial cu selecţionata cariocas, dar şi Ricardo Rocha, campion mondial cu Brazilia în 1994.

Pe stadionul din Sao Paulo nu vor fi numai vedete din lumea sportului, ci şi celebrităţi din lumea politică, precum fostul preşedinte al ţări, Lula, sau prefectul metropolei Sao Paulo, Gilberto Kassab.

România joacă primul meci al turneului amical din America de Sud împotriva Braziliei, miercuri dimineaţă, de la ora 3:50. Partida va fi transmisă în direct de ProTV şi liveTEXT de gsp.ro, unde comentăm împreună. Poţi asculta meciul în direct pe Radio.GSP.ro!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.