Campionate

Oficialii lui Racing cer sprijin autorităţilor ca să scape de patronul echipei

Patronul lui Santander nu mai este dorit în cadrul clubului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 08 iunie 2011

Oficialii clubului Racing Santander cer ajutorul autorităţilor locale pentru a scăpa de noul proprietar al grupării, omul de afaceri indian Ahsan Ali Syed, care a achiziţionat echipa în luna ianuarie, dar care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, informează cotidianul Marca.

 

Preşedintele clubului, Francisco Pernia, şi directorul general Roberto Bedoya au organizat o conferinţă de presă, în care au explicat că situaţia financiară a clubului este una foarte gravă, cu datorii estimate la aproximativ 20 de milioane de euro, şi au cerut implicarea autorităţilor regionale pentru îndepărtarea noului proprietar, conform Mediafax.

"Există trei soluţii posibile: prima, dar puţin probabilă, ar fi ca acţionarul majoritar Ali Syed să-şi respecte promisiunile; a doua ca acesta să vândă acţiunile; iar a treia ca Guvernul din Cantabria să aprobe un credit de 6 sau 7 milioane de euro, pentru a achita plăţile urgente", a declarat Bedoya.


Potrivit sursei citate, clubul ar putea intra în incapacitate de plată, dacă nu-şi rezolvă probleme financiare în următoarele două luni. Racing Santander are datorii de 20 de milioane de euro la jucători (13 milioane de euro), Fisc (9,1 milioane de euro), furnizori şi autorităţi locale.

"La Racing nu poate exista un acţionar majoritar în aceste condiţii, astfel că foştii proprietari şi Guvernul din Cantabria trebuie să iniţieze acţiuni legale împotriva lui Ali Syed pentru că nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, astfel încât să se recupereze acţiunile clubului", a mai spus directorul general al grupării spaniole.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.