Materialul în care Gigi îl dădea ca sigur pe Bergodi instalat în Ghencea a fost cel mai citit ieri pe gsp.ro, însă majoritatea comentariilor pe care le-a stîrnit au fost ironice la adresa lui Gigi.
"Ne-am înţeles cu un antrenor, o să vedeţi miercuri. Cine e? Dacă e Boloni? Începe tot cu litera B, dar se termină în «di»" a fost anunţul misterios făcut de Gigi Becali marţi seara în emisiunea Un Show Păcătos, de pe Antena 1.
Gsp.ro a preluat declaraţiile patronului Stelei şi articolul de pe site, care anunţa viitorul tehnician al roş-albaştrilor ţinînd cont de indiciile oferite de Becali, a fost cel mai vizualizat, dar a şi generat reacţii extrem de savuroase, aproape toate fiind ironice la adresa lui Gigi Becali.
CELE MAI AMUZANTE COMENTARII ALE STELIŞTILOR:
"Oierio Branzaldi va fi antrenor. Adică a fost, este şi va fi!"
(donstefano)
"Nu e Bergodi, e Bicfaldi"
(tylerdurden)
"Gigi ştia de la început pe cine pune, dar juca spînzurătoarea cu MM şi abia a nimerit 3 litere"
(putregaiu)
"Viitorul antrenor al Stelei este şi cel actual. Becaldi Gigi!"
(wss90)
"După cum botează el lumea, e posibil ca Gigi Becali să se fi referit chiar la Bolondi!
(boss_imperator)
"Îl pune pe MM să dea căutare avansată pe facebook să se nimerească"
(putregaiu)
"Antrenor prima etapă: începe cu B şi se termină cu di. Antrenor etapa a 5-a: începe cu L şi se termină cu uş. Antrenor etapa a 12-a: începe cu P şi se termină cu ini. Etapa 17: începe cu G se termină cu aş. Etapa 24: începe cu M şi se termină cu anu. Etapa 30: începe cu H şi se termină cu gi. Ultima etapă: începe cu I şi se termina cu scu jr. Clasament final: Steaua pe locul 12"
(hacicu)
"La ce se petrece acum la Steaua, nu mă mir că îşi anunţă antrenorul la Un Show Păcătos"
(romanderoman)
"Am înţeles că începe cu B şi se termină în di, dar nu ne-ai zis că vine într-o lună care începe cu i şi se termină în ie şi va pleca în acelaşi an, tot într-o lună care începe tot cu i şi se termină tot în ie"
(scutroman)
"Parcă văd: Bergodi stă 6 etape, urmează Lăcătuş pînă dă bruma, apoi Stoichiţă, cînd dă firul ierbii vine Panduru, care va fi numit pe viaţă, viaţă ce va dura 5 etape, după care interimar e Edi Iordănescu, pentru ca, pe final, să vină Oli să salveze situaţia şi apoi să plece şi Steaua va rămîne din nou fără antrenor"
(steaua_sintem_noi)
{{text}}