Nationala

Sandu: "Meciul cu Albania ne-a tras înapoi, încă avem şanse mici de calificare"

Mircea Sandu aşteaptă ca Hagi să accepte postul de selecţioner al naţionalei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 09 iunie 2011

Mircea Sandu nu se lasă entuziasmat de victoria, 3-0, cu Bosnia, a tricolorilor şi spune că naţionala are şanse mici de a ajunge la turneul final din 2012. Meciul cu Albania de la Piatra Neamţ (1-1) este motivul pentru care România nu mai este favorită la calificare

 

"Şansele noastre au fost mici încă după primul meci cu Albania. Am spus de atunci că e departe calificarea pentru 2012. E la fel de departe şi după meciul cu Bosnia. A fost un meci excepţional al echipei naţionale ca şi dăruire. Asta e foarte important, să te dăruieşti 90 de minute, să alergi 10 kilometri cu scop, nu în jurul terenului", a spus Sandu.

Preşedintele Federaţiei a vorbit şi despre posibila venire a lui Hagi pe banca tehnică. "Am spus-o din 2010 că nu trebuie să ne mai fixăm obiective nerealizabile. Sunt convins că obiectivul 2016 se va realiza şi mai departe, 2018, 2020. E problema lui Hagi dacă îşi fixează ca obiective 2012 sau 2014. Ar fi excepţional şi ar fi şi răsplătit pentru asta", a spus Sandu, conform Adevărul.

"Până pe 13 trebuie să îmi dea răspunsul. Deocamdată discutăm de Hagi, dacă anunţam alt nume, vă spuneam că acel nume se va ocupa. Hagi împreună cu Puiu Iordănescu vor face strategia pe termen mediu şi lung. Ei vor face planurile tactice, iar Hagi va pune în practică tot ceea ce vor discuta. Hagi va fi cel care va conduce echipa de pe bancă. Cred că vor găsi strategia cea mai bună pentru echipa naţională. Hagi va avea 90 la sută responsabilitate pe prima echipă"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.