De trei ani de zile e pe lista de achiziţii a lui Dinamo în fiecare pauză competiţională, dar niciodată "cîinii" nu i-au făcut o ofertă concretă. Cînd a fost la un pas de revenirea în Ştefan cel Mare, mijlocaşul a primit o propunere salarială mult mai mică decît ar fi cîştigat în Turcia.
Din 2003 şi pînă în prezent, Kiriţă a schimbat patru cluburi în prima ligă turcă: Samsunspor, Gaziantep, Ankaragucu şi Bursaspor, reuşind să cîştige aproximativ 2 milioane de euro doar
din contracte.
Acum, la 34 de ani, Giani a semnat prelungirea pe încă un sezon cu Bursaspor, urmînd să încaseze un salariu de aproximativ 300.000 de euro pe sezon. Ieri, Kiriţă s-a întîlnit cu preşedintele clubului Ibrahim Yazici şi a parafat noul acord, scadent în vara lui 2012.
Kiriţă a jucat la Dinamo în perioada 1997 - 2003, perioadă în care a reuşit să cîştige două titluri şi trei Cupe ale României.
{{text}}