International   •   Campionate   •   MANCHESTER UNITED

Cum s-a răzbunat fratele înşelat pe Ryan Giggs: Ameninţat cu ciocanul

Rhodri Giggs lîngă soția sa, Natasha, totodată amanta lui Ryan

Articol de Constantin Popescu   —  vineri, 10 iunie 2011

Conflictul a izbucnit din cauza relaţiei mijlocaşului lui United cu propria cumnată.

Giggs era s-o păţească. Rău de tot. Chiar de la fratele său. Cînd a auzit că Ryan (37 de ani) are încă din 2003 o relaţie cu soţia sa, Natasha, Rhodri Giggs (34 de ani) s-a înfuriat rău. Imediat a căutat să se răzbune.

S-a înarmat cu un ciocan şi a plecat valvîrtej spre locuinţa mijlocaşului lui Manchester United. A intrat în forţă în casă şi s-a dus direct la "trădător" pentru a-i cere socoteală. I-a aruncat vorbe grele. A trecut repede la ameninţări, ba chiar a dat să-şi lovească fratele cu ciocanul. Noroc că, susţine "Mirror", unealta nu era foarte bine prinsă şi s-a desprins din coadă, altfel "putea ieşi ceva foarte urît". Aşa, Ryan a scăpat nevătămat, ratarea ducînd treptat şi la calmarea lui Rhodri.

S-au mai aflat două lucruri. Giggs cel mare a încercat să o seducă şi pe mama Natashei, Lorraine Lever (49 de ani). Totodată, Natasha s-a culcat cu alţi trei jucători de la United: Yorke, Simpson şi Bardsley.







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.