Gabi Mureşan recunoaşte că va ţine minte multă vreme bara de pe Pacaembu. Şi spune că, la 29 de ani, ar fi tentat de o experienţă peste hotare.
- Gabi, ai fost la un pas de un gol antologic împotriva Braziliei. O să ţii minte multă vreme bara aia!
- Aşa e! Ar fi fost un gol important pentru mine. Am mai avut o ocazie şi cu Luxemburg, dar nici atunci n-a intrat. În afara acelei bare, echipa a mai avut cu Brazilia şi alte şanse, au mai fost o încercare a lui Surdu, şutul lui Torje, dar, din păcate, n-am reuşit să marcăm. Eu zic însă că am jucat binişor împotriva Braziliei, care rămîne una dintre cele mai putrenice echipe din lume.
- Hagi a anunţat că nu preia "naţionala" din mers. Reprezentativa a devenit o echipă atît de greu de condus?
- Cred că Răzvan era cel care ar fi trebuit să continue. Dar acum nimeni nu-l mai poate întoarce din drum, nu mai depinde de noi, fiindcă a semnat deja cu Rapid, unde a preferat să lucreze mai departe.
"Nu cred că valorez 2,3 milioane de euro"
- Ronaldo?
- O onoare să joci împotriva lui! Ştiţi cum zicea nea Sorin Cîrţu, că există pe lume fotbalişti şi jucători de fotbal. E, la o partidă contra lui Ronaldo parcă te simţi într-adevăr fotbalist! Păcat că n-a fost o atmosferă mai plăcută, mă aşteptam să fie ceva mai mult spectacol în jurul acestui eveniment.
- Pleci la Sporting, cum se zvoneşte?
- Nu ştiu de unde a mai ieşit povestea asta! Eu îmi văd de treabă la Cluj, dar recunosc că, la 29 de ani, ar fi tentant şi pentru mine să am o experienţă în străinătate, unde se poate cîştiga mai bine. Am văzut pe un site că aş avea pe piaţa transferurilor o cotă de 2,3 milioane de euro, dar cred că e o cifră exagerată pentru postul meu. La banii ăştia se caută atacanţi, oameni care dau goluri.
Semnal GSM din Argentina
"Tricolorii" au avut probleme nu doar cu bagajele în Paraguay, dar şi cu telefoanele mobile. Cum reţelele de aici funcţionează foarte greu, iar semnalul GSM este prost, ei nu pot prinde legatura cu cei de acasă decît în anumite zone din apropierea hotelului. Iar semnalul vine de fapt de la reţelele din Argentina, deşi cel mai apropiat punct de frontieră cu ţara vecină este la 35 de Kilometri de Asuncion.
{{text}}