Fotbal   •   Liga 1   •   AL TREILEA JUCĂTOR DE LA GLORIA

Szukala a semnat cu U Cluj pe doi ani cu opţiune pe încă unu

Lukasz Szukala

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 10 iunie 2011

Lukasz Szukala este de azi oficial fotbalistul lui U Cluj. Actele au fost semnate la Bucureşti în urmă cu cîteva ore.



Stoperul plonezo-german de 27 de ani de la Gloria Bistriţa a venit azi însoţit de agentul Ana-Maria Prodan la hotelul lui George Copos, Crowne Plaza. Fotbalistul nu a ajuns însă în biroul patronului rapidist, în ciuda relaţiilor bune în care se află Copos şi impresarul. Pe Szukala îl aştepta Florian Walter, patronul lui U Cluj, iar două părţi au parafat actele.



"Clubul trebuie să anunţe primul ceva în acest sens, aşa este frumos", a declarat Ana-Maria Prodan, refuzînd să dea şi alte detalii. Fotbalistul a parafat o înţelegere pe doi ani, iar clubul are opţiune pe încă un an..



Szukala a venit la Bistriţa în 2010. A jucat 28 de meciuri pentru Gloria şi a marcat două goluri. E al treilea transfer al clujenilor de la Gloria, după Băjenaru şi Achim.



"Am ales să plec de la Gloria pentru că doream să joc la o echipă cu pretenţii. Iar U Cluj este, m-am convins de asta şi după ce am vorbit cu domnul Walter. Vreau măcar Cupa României", a declarat pentru GSP.ro Lukasz Szukala, fotbalist care s-a aflat şi în atenţia lui Dinamo.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.