CFR-ul cere 400.000 de euro, dar transferul s-ar putea face şi pe o sumă mai mică, întrucît fotbalistul nu e pe placul lui Jorge Costa.
Dorinel Munteanu l-a pus pe lista de Champions League pe Cristian Bud, atacantul care, cu un sezon în urmă, le-a băgat în buzunar clujenilor titlul de campioni. A punctat atunci de 8 ori, într-un retur fabulos, apoi, în campionatul trecut, a prins rar de tot echipa.
Pus pe lista de transferuri, Bud e dorit de Hazar Lankaran, care-i oferă 126.000 de euro pe an, adică ceva mai mult decît dublul salariului pe care-l are la CFR, 60.000 de euro.
De altfel, salariul l-ar face pe Bud să accepte oferta azerilor, însă tentaţia Ligii Campionilor l-ar trimite la Galaţi. "La Cluj, oricum nu voi mai juca. Sînt transferabil. Oţelul e o variantă interesantă, ştiu că sînt ceva tatonări", s-a confesat jucătorul unor apropiaţi. CFR cere pentru un transfer definitiv 400.000 de euro, dar, cum Bud nu intră în vederile lui Jorge Costa, suma ar putea să scadă.
Îl vor şi pe Eric?
Brazilianul Eric de Oliveira, al doilea golgeter al campionatului, cu 15 reuşite, a fost şi el vizat de gălăţeni, dar Mediaşul vrea cel puţin două milioane de euro pe jucător! "Cei care-l doresc trebuie să bage adînc mîna în buzunar", a avertizat Ioan Horoba, directorul general al Mediaşului. Săptămîna viitoare este aşteptată oferta oficială a ucrainenilor de la Karpatî Lvov, echipă care l-a vrut şi în iarnă pe Eric. (Cosmin Prişcă)
{{text}}