Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Levy vrea jucător de Mondiale! » Tshabalala din nou în vizorul Stelei

Articol de Florin Dincă, Viorel Crăciun   —  marţi, 14 iunie 2011

Chiar dacă Gigi Becali a anunţat că Steaua va mai face doar două transferuri după venirea lui Andrei Prepeliţă, Ronny Levy încă e în căutare de întăriri.Levy vrea doar nume

Sub conducerea lui Levy, ”roş-albaştrii” renunţă la Dănănae şi Curelea şi îşi îndreaptă atenţia spre jucători consacraţi, pe placul tehnicianului din Israel. Al doilea obiectiv după Ben Shushan este Siphiwe Tshabalala. Sud-africanul care a lăsat o bună impresie la Campionatul Mondial de anul trecut este din nou în vizorul Stelei.



Impresarul său a respins posibilitatea unui transfer la Nottingham Forest, echipa alături de care s-a pregătit în iarnă. ”Tshabalala are două oferte, dar nici una nu este din Anglia”, a anunţat acesta, conform sport365.fr. Presa internaţională anunţă Steaua ca fiind unul dintre cele două cluburi interesate de mijlocaşul lui Kaiser Chiefs.



Vedetă în Africa

Internaţionalul sud-african a mai fost dorit în Ghencea şi în vara trecută, imediat după Campionatul Mondial, unde a şi marcat primul gol al turneului (Click AICI pentru a vedea golul!). Tshaba a impresionat atunci prin viteză şi prin forţa şutului său. Tehnicienii cu care a lucrat îl caracterizează ca un jucător de impact, o forţă în ofensivă şi un excelent pasator.



Un român l-a descoperit

Ascensiunea fotbalistului african a început încă de la 20 de ani, atunci cînd a fost ochit de Ted Dumitru şi selecţionat în naţionala "Bafana Bafana". Consacrarea sa a venit ceva mai tîrziu, la Mondial de anul trecut. "România este un loc ideal pentru Tshabalala, fotbalul de acolo i se potriveşte perfect. Se joacă şi foarte tehnic, nu numai rapid şi fizic. Depinde doar de el să ajungă acolo", spunea anul trecut Ted Dumitru.



După experienţa de la Mondial, mijlocaşul a fost dorit atît de Steaua, cît şi de două echipe importante din Franţa: Lille şi PSG.



Siphiwe Tshabalala

- mijlocaş stînga

- 26 ani

- cotat la 1.000.000€

La naţională (Africa de Sud):

- 57 selecţii / 7 goluri

La club (Kaiser Chiefs)

- 09/10 26 meciuri / 6 goluri

- 10/11 18 meciuri / 7 goluri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.