Sporturi   •   Rugby   •   IRB Nations Cup

România a pierdut cu South African Kings! » Ce ghinion!

Articol de Mihaela Simion   —  joi, 16 iunie 2011

România s-a aflat la un pas de a obţine cea de-a doua victorie, însă Lemnaru a ratat pe final şi românii au părăsit învinşi terenul.

Susţinuţi de peste 4000 de spectatori, "stejarii" au început în forţă cea de-a doua partidă de la IRB Nations Cup şi după zece minute au condus cu 8-3 graţie loviturii de pedeapsă transformată de Dănuţ Dumbravă şi a încercării reuşite de Mihăiţă Lazăr.

Chiar dacă atmosfera a devenit din ce în ce mai incendiară, iar de pe margine Romeo Gontineac a încercat să-şi mobilizeze cît mai bine elevii, sud-africanii şi-au arătat valoarea şi au preluat conducerea pe tabela de marcaj cu zece minute înainte de pauză, 13-8.

Acelaşi Dănuţ Dumbravă ne-a adus în avantaj după două transformări valorificate, însă pînă la finalul primei părţi adversarii au demonstrat statutul de favoriţi şi au intrat la vestiare cu avantaj minim de două puncte, 16-14.


Cea de-a doua repriză a debutat sub dominaţia sud-africanilor, care au avut o încercare reuşită după doar cinci minute de la reluarea partidei. Deşi Dumbravă a redus din diferenţă datorită unei transformări, jocul s-a scurs într-o singură direcţie, în jumătatea noastră, pînă spre finalul partidei.

Tehnicianul român a făcut mai multe modificări, iar introducerea lui Valentin Calafeteanu a readus speranţele în tabăra tricoloră. Cu două lovituri de pedeapsă transformate, scorul a devenit 27-23.

Şansele pentru o revenire spectaculoasă au fost spulberate cu două minute înainte de final, cînd Lemnaru a scăpat singur şi a fost la un pas de a reuşi un eseu, însă a ratat la limită, iar rugbyştii de la South African Kings au cîştigat cu 27-23.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.