Galaţiul visează la Champions League, iar jucătorii lui Dorinel Munteanu speră să joace împotriva celor mai tari echipe din Europa.
Silviu Ilie, fundaşul de 22 de ani al campioanei, a declarat în exclusivitate la Radio.GSP.ro că vrea să dea piept cu Barcelona în cea mai importantă competiţie intercluburi. Acesta nu uită însă nici de duelul din Supercupă cu Steaua şi spune că performanţele din sezonul trecut nu l-au schimbat deloc.
"În Poiana Braşov e foarte frumos ne pregătim pentru ce urmează: campionat, Cupă şi Champions League. Mi-am ales echipele cu care vreau să pic în grupele Ligii, vreau să joc împotriva Barcelonei. Eu nu privesc pe nimeni de sus, îi privesc pe toţi la fel, chiar dacă am ieşit campion nu mă schimbă nimic. Nu ştiu dacă m-am schimbat, doar că am mai multă încredere în mine şi asta se va vedea pe teren.
Nu ştiu dacă va conta că jucăm primul meci cu Steaua, în Supercupă, va fi un meci foarte greu pe care ni-l dorim să-l cîştigăm. Vrem şi acest trofeu! Îmi doresc să nu dezamăgim în viitorul sezon, să jucăm la fel de bine şi dacă se poate să terminăm pe acelaşi loc. 2011 a fost un an senzaţional. Să ieşi campion şi să joci alături de vedete şi de Zidane. Este anul Galaţiului!", a declarat la Radio.GSP.ro, Silviu Ilie.
Ascultă ONLINE Radio.GSP.ro!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}