Campionate

Coşmarul lui Torres: "A fost cel mai slab sezon pentru mine"

Fernando Torres a marcat un singur gol în 18 meciuri la Chelsea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 19 iunie 2011

Fotbalistul cumpărat în iarnă de Chelsea recunoaşte că sezonul tocmai încheiat a fost un coşmar pentru el şi vrea să-l uite cît Mai repede.

Transferat de la Liverpool pentru 50 de milioane de lire, cea mai mare sumă plătită pentru un transfer între echipele din Marea Britanie, Torres a dezamăgit profund în a doua parte a campionatului, marcînd o singură dată în 18 apariţii.

Criticat chiar şi de colegi, atacantul spaniol dă vina pe accidentarea de la Cupa Mondială pentru forma sub aşteptări. Torres a marcat de numai 12 ori în acest sezon, de nouă ori pentru Liverpool, de două ori pentru naţională şi o singură dată pentru Chelsea.

"Sezonul trecut a fost cel mai prost pentru mine de cînd am ajuns în Anglia. Accidentarea de la Cupa Mondială mi-a afectat foarte mult performanţele şi am întîlnit complicaţii cum nu am avut niciodată în toată cariera", a explicat atacantul de 27 de ani.

"12 goluri într-un sezon întreg înseamnă nimic. Niciodată nu am fost pregătit 100%, nici la Chelsea şi nici la Liverpool. Prefer să uit totul, dar nu îmi pare rău că am semnat cu Chelsea. Sînt convins că, dacă vom juca la capacitate maximă, nimeni nu ne poate bate", a mai spus ibericul.

65 de goluri a marcat Torres în cele trei sezoane şi jumătate petrecute la Liverpool

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.