Tenis

28 de tone de căpşune pentru fanii de la Wimbledon. Vezi cifre culinare inedite!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 iunie 2011

În afara tenisului de calitate pe care cei mai buni jucători îl vor etala pe parcursul celor două săptămîni de la Wimbledon, turneul mai este recunoscut şi pentru tradiţia căpşunelor cu frişcă.

Şi în acest an, organizatorii s-au pregătit pentru competiţie şi au cumpărat peste 28 de tone de căpşune şi 7000 de litri de frişcă. Fanii care vor dori să guste din delicioasa combinaţie vor fi nevoiţi să scoată din buzunar 2.50 lire.

”Este un eveniment important, este aşa mare şi vrei ca totul să fie perfect. Nu poţi să-ţi imaginezi Wimbledon-ul fără căpşune”, a declarat Marion Regan, propietara  fermei de la care organizatorii competiţiei cumpără fructele.

Wimbledon-ul este cel mai mare eveniment sportiv anual din Europa din punct de vedere al persoanelor angajate, 1800, pentru prepararea şi servirea fanilor cu băuturi şi mîncare.


Cele mai inedite cifre de la Wimbledon în ceea ce priveşte mîncarea:

300,000 ceşti de cafea şi ceai vor fi servite pe durata turneului
190,000 sandvişuri vor fi servite pe durata turneului
200,000 pahare de Pimm's vor fi servite pe durata turneului
135,000 cupe de îngheţată vor fi servite pe durata turneului
30,000 litri de lapte vor fi serviţi pe durata turneului
22,000 bucăţi de pizza vor fi servite pe durata turneului
17,000 sticle de şampania vor fi servite pe durata turneului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.