Campionate

Zenga, mereu galant cu românii. Cine este modelul italianului

Walter Zenga

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 iunie 2011

Fost antrenor al Stelei şi al lui Dinamo, italianul Walter Zenga a acordat un interviu site-ului FIFA, în care a vorbit despre munca de antrenor şi despre experienţele sale de pînă acum ca tehnician.

"Nu există lucruri uşoare în fotbal. Ideea că portarii nu pot ajunge antrenori buni este un mit fals, nu are nici o bază. Lumea uită de marii goalkeeperi care au ajuns şi tehnicieni de elită: românul Valentin Stănescu sau belgianul Michel Preud'homme. Cei doi sînt dovada că şi foştii portari pot antrena. Află aici totul despre Valentin Stănescu, legenda care dă numele stadionului Rapidului!

Dacă mi s-ar oferi postul de antrenor al lui Inter, cu siguranţă nu aş refuza, însă nu îmi place să visez. Nu stau şi aştept ca lucrurile să îmi pice din senin. Îmi iubesc munca şi mă concentrez să o fac cît mai bine. Sînt la Al Nasr şi fac tot ce pot să ridic această echipă.

Am antrenat trei dintre cele mai importante echipe din România. Am cîştigat titlul în 2005 cu Steaua, apoi cu Steaua Roşie Belgrad în Serbia, în sezonul următor. Cînd am ajuns la Catania, echipa tocmai evitase retrogradarea, însă a revenit la mijlocul clasamentului, iar jocul prestat era unul plăcut ochiului. Chiar dacă nu am antrenat mult, am lăsat o impresie bună şi la celelalte echipe pe care le-am pregătit", a mai spus Zenga.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.