Altele

Cerere în căsătorie inedită » Patinatorul Jian Tong i-a oferit inelul partenerei sale, Qing Pang, pe gheaţă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 iunie 2011

Jian Tong şi-a cerut în căsătorie partenera Qing Pang, duminică, pe patinoarul din Shanghai, în cadrul unei gale demonstrative.


Chinezul s-a pus în genunchi pe gheaţă, în faţa lui Qing Pang, şi a cerut-o în căsătorie, oferindu-i trandafiri roşii şi un inel, în faţa a cîteva mii de spectatori.


Qing Pang şi Jian Tong, ambii în vîrstă de 31 de ani, şi-au oficializat relaţia după Jocurile Olimpice din 2010, de la Vancouver (Canada), cînd au cucerit medalia de argint, la perechi.

"Înainte de Jocurile Olimpice de iarnă visul meu era să cîştig o medalie, acum visul meu este să fiu alături de tine mereu", i-a spus Tong viitoarei soţii care plîngea.

"La un moment dat nu mai vedeam nimic, apoi am fost extrem de fericită. Mulţumesc, Tong, mi-ai făcut o propunere minunată. Nu mă aşteptam la aşa ceva pînă în momentul în care am văzut trandafirii", a declarat Qing Pang, care patinează alături de partenerul său de 18 ani.

Jiang Tong şi Qing Pang, campioni mondial 2010 la perechi, au ocupat locul trei la CM-2011, din aprilie, de la Moscova. Ei au fost campioni mondiali şi în 2006, la Calgary (Canada).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.