Echipa Petrolul Ploieşti s-a reunit, luni după-amiază, la primul antrenament condus de Valeriu Răchita fiind prezenţi 23 de jucători
Din lotul care a încheiat campionatul au rămas Zimmerman, Campar - portari; M. Tudor, Barbu, P. Stoica - fundaşi; Fl. Dumitru, Opriţa, Duru, Enescu (revenit după operaţia la genunchi), Buhuşi, Cataramă, Moroşan - mijlocaş
Noutăţile ploieştenilor la reunire au fost: Fl. Manea (portar, junior), Străuţ (fundaş dreapta, Victoria Brăneşti), Zeze Lago Anderson (fundaş dreapta, Coasta de Fildeş), Stanley Taylor (fundaş central, Olanda), Dobo Bafode Carvalho (mijlocaş, Portugalia), Borza (mijlocaş, Mureşul Deva), Adrian Neaga (atacant, Volin Luţk), Boroiban (atacant, Gaz Metan CFR Craiova), Komazeci (atacant Hajduk Kula), Crosman (atacant, junior), Eli Moises Akui (atacant, Coasta de Fildeş).
Valeriu Răchită a declarat că obiectivul său este ca în doi ani să facă din Petrolul Ploieşti o echipă de cupe europene. "Sunt conştient de greutăţile pe care le vom întâmpina, dar nu mi-e teamă. Am avut ce spune în Liga a II-a, vom avea ce spune şi în prima ligă. Sunt la al treilea proiect la Ploieşti, de data aceasta obiectivul meu este ca, în doi ani, să fac din Petrolul o echipă de cupe europene. Mulţi ne vor lua la preţ de matineu, ca pe o nou promovată, dar noi trebuie să arătăm că suntem un nume în fotbalul românesc. Atunci când adversarii noştri vor intra pe stadionul Ilie Oană vor avea viaţă grea. Cert este că, în timp scurt, trebuie să facem o echipă la rigorile Ligii I. Nu vor rămâne în lot toţi cei care au fost prezenţi la reunire, aşteptăm, în continuare, jucători. Despre Neaga am spus că dacă va corespunde la pregătiri, va rămâne. Este prematur să mă pronunţ, dar de experienţa lui avem nevoie", a spus Răchită, conform Mediafax.
{{text}}