Fotbal   •   Liga 1   •   DACIA MIOVENI

O zi la Petrolul! Urmează Mioveni pentru Neaga

Articol de Iulian Pavel   —  miercuri, 22 iunie 2011

Neaga s-a prezentat luni la reunirea ploieştenilor, dar ieri s-a răzgîndit şi se îndreaptă către nou-promovata argeşeană.

90 de minute a însemnat experienţa Adrian Neaga la Petrolul. Atît a durat primul antrenament al "găzarilor" de luni. Fostul atacant al Stelei trebuia să meargă ieri în cantonamentul de la Sinaia alături de noii săi colegi, dar a vorbit cu Valeriu Răchită şi l-a anunţat că renunţă. "M-a sunat Rică, mi-a mulţumit pentru şansă, dar mi-a zis că vrea să meargă undeva mai aproape de casă", a declarat antrenorul prahovenilor.



Surse autorizate susţin că opţiunea fotbalistului de 32 de ani este o altă nou-promovată, Dacia Mioveni. Directorul general Răzvan Tunaru confirmă tratativele cu jucătorul: "Am avut primele discuţii, banii nu cred că vor fi o problemă. A cerut un răgaz de gîndire de o zi, maximum două. Aşteptăm un răspuns, sperăm să fie unul pozitiv".



"Îi mulţumesc lui Vivi pentru şansa oferită, dar voi semna cu altă echipă în zilele următoare!"

Adrian Neaga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.