Liga 1

Marius Niculae îi seacă de bani pe dinamovişti

În sezonul de primăvară, la Kavala, Niculae a marcat de 4 ori în 12 meciuri

Articol de Marius Negulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Marius Niculae nu acceptă sub nici o formă să-şi reducă salariul anual de 280.000 de euro. Şefii mai speră să-l vîndă undeva.


Pînă la 30 iunie, Marius Niculae nu se poate antrena cu roş-albii întrucît este încă sub contract cu Kavala, care mai are să-i achite restanţe salariale de aproximativ 50.000 de euro. Pînă atunci, grecii continuă negocierile cu "Săgeată", iar "cîinii" îşi freacă mîinile sperînd într-un acord, care ar aduce în conturile clubului din Ştefan cel Mare 600.000 de euro.

Şi, foarte important, Dinamo ar scăpa şi de un salariu uriaş, 280.000 de euro pe sezon, atît cît ar urma să încaseze Marius dacă ar evolua din nou în alb şi roşu. Atacantul de 29 de ani a avut o discuţie de principiu cu conducerea şi nu s-a arătat dispus să-şi diminueze din cîştig în cazul în care şi-ar duce la bun sfîrşit angajamentul, scadent în vara lui 2012. "Nu uitaţi că în 2009 am acceptat o dată scăderea salariului cu 30 la sută, acum nici nu vreau să mai aud de aşa ceva!", a avertizat Niculae.


Spaniolii datori la Pulhac
Nici Cristi Pulhac nu s-a despărţit de Hercules Alicante, formaţie retrogradată din Primera Division, în condiţii tocmai amiabile. Spaniolii au să-i mai achite în jur de 100.000 de euro, bani reprezentînd restanţe salariale. Fundaşul a avut 350.000 de euro pe sezon la Alicante.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.