Liga 1

Nu se dă jos din pat pentru 100.000€, dar sare pentru 40.000€ » Nicky Mitea revine în fotbal!

Articol de Ionel Luţan, Iulian Pavel  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După ce a stat doi ani pe tuşă din cauza pretenţiilor financiare exagerate, fostul jucător al lui Dinamo şi Ajax va evolua pentru Petrolul Ploieşti în sezonul următor.


Nicolae Mitea s-a prezentat ieri în cantonamentul "găzarilor" de la Sinaia şi s-a antrenat pentru prima dată sub comanda lui Valeriu Răchită. Tehnicianul prahovenilor crede că fotbalistul îşi poate relansa cariera: "Vreau să ne ajutăm reciproc. Are doar 26 de ani, mai are un cuvînt de spus în fotbal. Sper să-l recondiţionez, la fel cum am făcut-o cu Opriţa acum 2 ani, cînd venea după o accidentare gravă".

Atacantul nu a mai jucat de 2 ani pentru nici o echipă! Ultima oară a fost la Dinamo, dar a plecat cu scandal după ce şefii "cîinilor" au vrut să îi diminueze salariul de 400.000 de euro.

La Petrolul va avea de 10 ori mai puţin, un maxim de 30.000-40.000 de euro pe sezon. "Vrea să joace fotbal, de aceea nu vor fi probleme de natură financiară. Nu va primi bani nici la semnătură", a mai spus Răchită.

De la extaz la agonie
În 2003 a fost cumpărat de Ajax. Avea doar 18 ani şi a cîştigat titlul în primul sezon. A marcat şi două goluri pentru "tricolori", dar şi unul în Liga Campionilor împotriva lui Bayern Munchen. Declinul a început în 2005, o dată cu accidentările la genunchi.

2 ani au trecut de la ultimul meci jucat de Mitea, FC Argeş-Dinamo 5-2, disputat pe 10 iunie 2009

Meciurile lui Mitea din ultimele 6 sezoane
Sezon Echipa Meciuri (titular) Goluri
2005-2006 Ajax 1 (0) 0
2006-2007 Ajax 8 (1) 2
2007-2008 Ajax 0 0
2008-2009 Dinamo 12 (1) 0
2009-2010 - 0 0
2010-2011 - 0 0

"Pentru 100.000 de euro nici nu mă dau jos din pat. Chiar aşa de rău am ajuns?"
Nicolae Mitea în 2010

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.