Tenis

Halep şi Dulgheru, eliminate în turul doi de la Wimbledon

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 23 iunie 2011

Simona Halep şi Alexandra Dulgheru au fost eliminate în turul doi de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Dacă Alexandra Dulgheru nu i-a făcut nici o problemă Svetlanei Kuzneţova, pierzînd cu 6-0, 6-2, Simona Halep a lăsat o imagine frumoasă după meciul cu fostul lider mondial, Serena Williams.

Tînăra românca a împins partida cu americanca pînă în setul decisiv şi nu a renunţat la luptă pînă la ultimul punct. Chiar dacă a pierdut primul set, experienţa Serenei şi-a  spus cuvîntul în următoarele două acte şi nu a mai pierdut decît trei game-uri.

I. Simona Halep-Serena Williams 6-3, 2-6, 1-6

Descrierea partidei: Simona Halep a cîştigat primul set. Românca a făcut doar o greşeală neforţată faţă de cele nouă ale americancei, a reuşit să-şi impună jocul ofensiv şi s-a luptat pentru fiecare minge, iar la finalul actului inaugural a fost în avantaj. La scorul de 5-2 în favoarea româncei, Simona Halep a cerut intervenţia medicului. Ea s-a accidentat în timpul game-ului anterior cînd a alunecat şi s-a lovit la picior.

Chiar dacă a pierdut setul doi, Simona Halep i-a pus probleme mari americancei şi a alergat după fiecare punct, însă experienţa Serenei şi-a spus cuvîntul. Deţinătoarea titlului a forţat jocul în cele mai importante momente şi a egalat situaţia, trimiţînd meciul în decisiv.

---

II. Alexandra Dulgheru-Svetlana Kuznetsova 0-6, 2-6

Descrierea partidei: Svetlana Kuznetsova nu i-a lăsat nici o şansă româncei în primul set. Rusoaica a profitat de fiecare greşeală a Alexandrei şi a reuşit o serie cîştigătoare de şase game-uri, cu trei break-uri şi nu a avut nevoie decît de 17 minute pentru a prelua conducerea.

În cel de-al doilea set, Dulgheru a spart gheaţa şi a reuşit să cîştige primul game al partidei după o luptă aprigă. Chiar dacă a mai cîştigat un game, Alexandra nu a putut să facă faţă furiei rusoaicei şi a pierdut partida la finalul unui joc care a durat mai puţin de o oră.

*Meciurile sînt transmise în direct pe Digi Sport 1 şi Digi Sport 2.

********

La dublu, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) încep cursa spre repretarea performanţei pe care au realizat-o anul trecut pe iarba londoneză, calificarea în finală. În primul tur, cei doi vor juca împotriva cuplului britanic Chris Eaton/Joshua Goodall.

Programul românilor în ziua a patra

ora 16:00

Horia Tecău/Robert Lindstedt-Chris Eaton/Joshua Goodall (GBR/GBR)

ora 18:00 Alexandra Dulgheru/Magdalena Rybarikova-Lindsay Lee-Waters/Megan Moulton-Levy (SUA/SUA)

ora 19:00 Monica Niculescu/Yung-Jan Chan-Alberta Brianti/Eleni Daniilidou (ITA/GRE)

 




Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.