Fotbal   •   Liga 1   •   JUNIORI

LPS Banatul a bătut-o pe Dinamo şi este campioană la juniori Under 17! Un suporter dinamovist a vrut să fure cupa :(

Cinci campioni fericiţi de la LPS Banatul (de la stînga la dreapta): Andrei Vaştag, Steliano Filip, Alin Roman, Daniel Birău, Darius Buia

Articol de Viorel Tudorache   —  joi, 23 iunie 2011

În această seară, la Buftea, s-a disputat finala campionatului de juniori sub 17 ani. LPS Banatul a învins-o categoric pe Dinamo cu scorul de 3-0 (1-0) şi a cîştigat titlul. Fiul lui Romică Buia, Darius, a marcat de două ori (36 - penalty, 76) , iar Dobrosavlevici o dată (55).

Cel mai bun jucător al meciului a fost desemnat atacantul Steliano Filip, care s-a remarcat printr-o tehnică deosebită în regim de viteză. Datorită acestor calităţi, timişoreanul a scos lovitura de la 11 metri din care LPS Banatul a deschis scorul, fiind oprit prin fault în careu de fundaşul central Cezar Drăgăniţă, fiul fostului mare handbalist cu acelaşi nume.

LPS Banatul a avut printre titulari cinci jucători care au participat luna trecută cu selecţionata României U17 la turneul final Euro 2011 din Serbia. E vorba de Birău, Alin Roman, Andrei Vaştag, Steliano Filip şi Darius Buia.

Bănăţenii au fost premiaţi de fostul campion la box Leonard Doroftei, care a urmărit meciul alături de o altă glorie a pugilatului mondial, Francisc Vaştag, venit să îşi vadă la lucru copilul, Andrei, fotbalist la echipa campioană.



La partidă a asistat şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, care a plecat însă la pauză.


Galeria lui Dinamo şi-a dat în petec şi la un joc de juniori. Pe final, fanii "cîinilor" au aruncat fumigene pe teren, meciul fiind oprit cîteva minute.



Profitînd de proasta organizare a FRF, un suporter dinamovist a intrat pe teren în timpul festivităţii de premiere şi a vrut să fure trofeul din faţa oficialităţilor, fiind oprit la timp de oamenii de ordine :(

Echipele

LPS Banatul Timişoara: Alex Laurenţiu - Birău (Artimon), Boldor, Dobrosavlevici (Mureşan), Buliga - Feraru (Grozoni), A. Roman (Iakab), A. Vaştag,  Aniţoiu (Mihuţa) - S. Filip, D. Buia - cpt.. Antrenor Cristian Petcu. Rezerve: Petrar, Danciu.

Dinamo: Purendea - Ivanov, C. Drăgăniţă, Vartanian, R. Stan - I. Dumitrescu (R. Radu), Fl. Toma (V. Lică), Zeciu (Cicănaru), Zonea ( M. Belu) - V. Balint, I. Creţu - cpt. Antrenor Sorin Popescu. Rezerve: Mutiu, G. Arsene, Fl. Sîrbu.


Această grupă de la LPS Banatul formată din jucători născuţi în 1994 a mai cîştigat două titluri de campioană a României. În 2007, la juniori D, scor 2-0 în finala cu Metalul Constanţa (goluri Darius Buia şi Ionel Mihuţa) şi în 2009, la juniori C, după ce a învins în ultimul act pe Steaua, scor 5-4 la penalty-uri.

Tot azi, finala mică pentru locurile 3-4: FC Braşov - Petrolul Ploieşti 5-2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.