Liga 1

Tatu l-a cucerit pe Becali: "A fost cel mai bun, are sînge rece"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 23 iunie 2011

Marcatorul singurului gol al Stelei din amicalul cu Zestafoni, Leandro Tatu, i-a atras deja atenţia lui Gigi Becali.

Patronul echipei din Ghencea l-a lăudat pe vîrful adus în această vară din Portugalia, căruia i-a găsit o mulţime de calităţi: intră în combinaţii, nu se precipită, are sînge rece şi are execuţii frumoase. Dar Tatu nu a fost singurul care l-a impresionat pe Becali, patronul stelist spunînd că a fost uimit şi de jocul lui Băjenaru

"Trebuie să ţinem cont că ne-au lipsit 6 titulari. Pe lîngă aceştia mai e şi Moraes, pentru că nu am renunţat la el. O să le facem o ofertă bulgarilor pentru că ni-l dorim foarte mult. Cel mai mult din noii jucători mi-au plăcut Băjenaru şi Tatu. Brazilianul intră în combinaţii, nu se precipită, are sînge rece şi are execuţii frumoase", a spus Becali la GSPTV.

Finanţatorul roş-albaştrilor a vorbit şi despre transferul lui Bănel Nicoliţă, despre care a spus că poate să plece şi la rivalii de la Dinamo.

"700.000 de euro pentru Bănel Nicoliţă este un preţ mic. Nu mai sînt preţurile de altădată, în ultimul timp nu am mai avut performanţe. Eu nu încerc să-i fac lui un favor, dar ăştia sînt banii de azi. Bănel a ţinut Steaua în cîrcă pînă acum, dar se schimbă ideea de joc a echipei. Steaua trebuie să înceapă o nouă eră a fotbalului, cu posesie şi combinaţii de efect. Dacă îl vrea Dinamo, mai scad 100.000 de euro din preţul său".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.