Tenis

FOTO "Nu-mi mai spuneţi Gorgeous!" Julia Goerges s-a săturat de poreclă

+7 Foto
Julia Goerges

Articol de Oana Duşmănescu  —  vineri, 24 iunie 2011

Julia Goerges este o fată frumoasă şi, mai ales, talentată. Germanca brunetă de 22 de ani a cîştigat anul acesta turneul de la Stuttgart şi a devenit "naşa" Carolinei Wozniacki, pe care a bătut-o de două ori. Performanţele de pe teren au adus-o în atenţia presei şi a publicului, care au considerat că numele ei de familie este prea greu de pronunţat, aşa că au "botezat-o" Gorgeous (Minunata). Un supranume potrivit, pe care însă jucătoarea ajunsă în turul 3 la Wimbledon, unde va juca împotriva Dominikăi Cibulkova, nu îl mai doreşte.

Pentru Julia, porecla nu este decît o pocire a numelui de familie. O distorsionare pe care, se pare, o practică toată lumea. Inclusiv arbitrii. Englezul Graeme Jones a dat-o în bară rău de tot cînd a anunţat-o pe Goerges cîştigătoare în meciul cu Mathilde Johansson, 7-6, 6-2. Jones s-a poticnit, a încercat mai multe variante de a rosti numele nemţoaicei, spre deliciul şi chicotitul spectatorilor. Enervată, Julia s-a dus către arbitru şi l-a corectat.

Julia s-a plîns, de altfel, cotidianului Daily Mail: "Pe bune, nu-mi place. Chestia asta se întîmplă doar pentru că oamenii habar nu au să-mi pronunţe numele, nu l-au mai auzit, mai ales în America. O glumă ca asta merge o dată, nu la nesfîrşit. Chiar mă enervează. Chiar nu sînt genul de fată care să se aranjeze prea mult, ca să pară mai strălucitoare. Vreau să demonstrez ce pot să fac pe teren, nu are nimic de-a face cu felul în care arăt pe teren. Dacă arăţi bine cînd joci nu înseamnă că şi cîştigi".

Un alt lucru pe care Goerges, numărul 16 WTA, nu-l mai suportă este comparaţia cu Steffi Graf. Aici însă împartăşeşte iritarea cu compatrioatele ei Andrea Petkovici şi Sabine Lisicki, care sînt mereu presate cu aceeaşi întrebare: "Cînd veţi deveni ca Steffi?"

"Nu mai putem suporta comparaţiile cu Steffi. Mergem la o conferinţă de presă şi toată lumea vorbeşte despre Steffi şi cele 22 de titluri de Mare Şlem ale ei. Noi nu o să realizăm niciodată aşa ceva. Încercăm să ne apropiem şi să facem o treabă cît mai bună", a mai spus Goerges.

Vedeţi mai jos o galerie foto cu Julia Goerges!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.