Campionate

Fotbalul grec o ia pe urmele celui italian. Corupţie la nivel înalt în campionatul elen!

Papadopoulos este unul dintre cei suspectaţi de legături cu crima organizată

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 24 iunie 2011

Preşedintele Ligii de Fotbal din Grecia şi patronul clubului Olympiakos, Vangelis Marinakis, sînt suspecţi într-un caz major de corupţie care zguduie lumea fotbalului elen.

Autorităţile judiciare l-au pus pe Marinakis pe o listă de 68 de suspecţi, printre care se regăseşte şi Avraam Papadopoulos, fundaşul lui Olympiakos şi al naţionalei Greciei, dar şi oficiali ai altor cluburi, oameni de afaceri şi agenţi.

Scandalul din fotbal se încadrează în acelaşi peisaj cu criza financiară profundă prin care trece Grecia în acest moment.

Investigaţiile au plecat de la raportul pe care UEFA l-a dat autorităţilor elene şi care făcea referire la meciuri suspecte din Cupa Greciei şi liga secundă din 2009 şi 2010.

Federaţia grecească de fotbal a suspendat luna aceasta toate activităţile timp de două săptămîni pentru a determina guvernul şi cluburile de fotbal să se implice în rezolvarea acestor probleme.

Zece dintre suspecţi au fost deja arestaţi pentru acuzaţia de spălare de bani şi asociere cu grupuri de crimă organizată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.