Stranieri

Rednic îşi pierde golgeterul! Exod de jucători la Hazar

Hazar isi pierde golgeterul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 26 iunie 2011

Chiar dacă a marcat 8 goluri în sezonul care tocmai s-a încheiat şi a devenit golgeterul azerilor de la Hazar Lankaran, aventura lui Winston Parks la echipa antrenată de românul Mircea Rednic a ajuns la final. "Puriul" a decis să nu prelungească înţelegerea cu atacantul costarican.

Winston Parks a ajuns în vara anului trecut în Azerbaidjan, de la Timişoara, şi a intrat repede în graţiile suporterilor, datorită golurilor marcate în poarta rivalelor. Fostul jucător al bănăţenilor nu este singurul care se pregăteşte să părăsească echipa lui Rednic, înaintea lui fiind puşi pe liber şi Ruslan Poladov, Niculae Muşat, Cosmin Frăsinescu, Hristu Chiacu şi Fabian Veldwijk (director sportiv), conform site-ului oficial al clubului.

Hazar a încheiat sezonul trecut pe locul al doilea, în spatele celor de la Neftci Baku, dar şi-a adjudecat Cupa Azerbaidjanului, calificîndu-se în preliminariile Europa League. Succesul i-a adus lui Rednic şi prelungirea contractului pînă în 2013.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.