Campionate

Portarul lui AZ Alkmaar, acuzat de tenativă de omor!

Esteban Alvarado

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 27 iunie 2011

Portarul reprezentativei statului Costa Rica şi al echipei olandeze AZ Alkmaar, Esteban Alvarado, nu a fost convocat pentru Copa America după ce o femeie a depus o plângere împotriva lui pentru agresiune, rele tratamente şi tentativă de omor.

Potrivit presei din Costa Rica, plângerea a fost depusă de avocatul Alexander Rodríguez, ca reprezentant al presupusei victime, Marcela Juárez. Reclamanta solicită ca sportivul să nu poate părăsi ţara, dar şi un ordin de restricţie pentru a se apropia de ea sau de vreun alt martor în acest caz.

În urma acestei plângeri, Federaţia de Fotbal din Costa Rica a anunţat că Alvarado nu va fi convocat pentru Copa America. Jucătorul a părăsit deja naţionala şi Costa Rica. Deşi reclamanta a solicitat să i se interzică ieşirea din ţară, jucătorul a putut pleca deoarece nu exista încă o decizie oficială în acest sens.

Marcela Juarez susţine că a avut o relaţie amoroasă cu Alvarado din decembrie 2009, însă anul trecut acesta a început să o agreseze. Tânăra a anunţat că agresiunile au continuat şi în Olanda, când cei doi s-au mutat acolo, de aceea ea a revenit în Costa Rica în februarie, însă a primit din nou ameninţări şi a fost din nou agresată de sportiv.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.