Stranieri

Neşu se deplasează cu un scaun electric pe care îl controlează cu mişcările bărbiei

Articol de Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Jucătorul român, Mihai Neşu, a fost vizitat de fotbaliştii şi oficialii lui FC Utrecht la clinica de recuperare De Hoogstraat în care Neşu urmează programul intensiv de recuperare.

Pentru noi, cei care căutăm în aceste zile umbra, căldura venită din cer e agasantă. După 48 de zile de la operaţia la coloană, Mihai Neşu a simţit pentru prima oară razele soarelui, în curtea interioară a clinicii de recuperare.

Într-un scaun cu rotile electric, pe care îl controlează cu mişcările bărbiei, Neşu a părăsit cîteva ore lumea care i se construia din pereţi albi: ai sălii de operaţie, ai rezervei de terapie intensivă, apoi ai clinicii De Hoogstraat. Şi zîmbeşte. Pentru el, viaţa se întoarce înapoi prin culori şi raze de soare.

O după-amiază cu colegii de echipă

Fotbalistul a fost vizitat la clinica de recuperare de oficialii lui FC Utrecht. Principalul acţionar al clubului, Frans van Seumeren, directorul tehnic Foeke Booy şi preşedintele Jan Van Dop au petrecut o după-amiază alături de Neşu în clinica din centrul Utrechtului.

Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe Mihai a fost revederea cîtorva din colegii de echipă, cu care a glumit şi s-a relaxat. "Este entuziast şi foarte motivat, se bucură de fiecare zi în care lucrează să se recupereze", a mărturisit Booy. Din păcate însă, Mihai simte încă doar partea dreaptă a corpului, mişcă foarte puţin umărul şi braţul drept.

Controlează cu bărbia scaunul electric

Ieri, lotul olandezilor s-a reunit la primul antrenament sub comanda lui Erwin Koeman. A fost prezent şi Alje Schut, fundaşul implicat în accidentarea lui Neşu, cel care a decis să îl viziteze singur pe român, în cursul acestei săptămîni.

Mihai vrea să îi facă o surpriză: urmează cu stricteţe programul intensiv de recuperare şi aşteaptă să poată controla şi cu ajutorul braţului drept scaunul cu rotile!

Cînd nu putea să pronunţe cuvinte, Mihai a vorbit cu ochii, indicînd literele dintr-un alfabet uriaş. Acum, cînd încă nu poate merge pe picioarele lui, se plimbă prin parcul clinicii mişcînd bărbia, întorcînd ochii spre razele soarelui. Pe care le vede altfel decît noi: le simte, rîzînd.

24 zile a fost Mihai Neşu complet paralizat, în urma accidentului suferit la coloana vertebrală pe 10 mai.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.