Fotbal   •   Liga 1   •   Astra

Selymeş a stabilit obiectivele echipei: "Europa acum, titlul peste 2 ani"

Selymes îi pregăteşte pe alb-negrii ploieşteni din toamna anului trecut

Articol de Iulian Pavel   —  miercuri, 29 iunie 2011

Tibor Selymes mai vrea un atacant sub comanda sa şi apoi poate ataca locurile fruntaşe din Liga 1.

- Domnule Selymes, în mai puţin de o lună începe campionatul. Ce aşteptări aveţi?

- Vreau cupele europene, e obiectivul nostru pentru acest an.

- Dar patronul Ioan Niculae a spus că abia la anul ar vrea Europa, acum este un sezon de tranziţie.

- Aşa doreşte domnul Niculae, dar obiectivul meu personal este să duc această echipă în Europa League. Ne mai trebuie 1-2 jucători şi sîntem pregătiţi să facem lucruri frumoase în Liga 1.

- Neapărat un atacant?

- Da, avem nevoie de un jucător care să dea goluri, ne cam lipseşte aşa ceva. Caut în continuare un fotbalist de acest gen, este mai greu de găsit.


- Sînteţi mulţumit de noile achiziţii?

- Băieţii sînt serioşi, muncitori. Sînt mulţumit de tot lotul pe care îl am la dispoziţie, s-au pregătit foarte bine pînă acum. Avem o echipă tînără, mulţi jucători de perspectivă care pot progresa.

- Dolha, Bornescu, Lazăr, Goga erau în...

- Sînt jucători valoroşi, cu experienţă, care ne-ar fi putut ajuta, normal. Dar nu vreau să vorbesc mai mult acum.

- Dinamo?

- Deocamdată este un capitol închis. Am un proiect aici, pe 2, 3, poate chiar 4 ani şi vreau să fac performanţă.

- Atunci cum vedeţi următorii ani la Astra?

- Să fim între primele 4-5 echipe în acest sezon şi apoi aş vrea să atacăm chiar titlul. Ne-ar mai trebui cîţiva jucători, însă putem face surpriza. De ce nu?!


Achiziţiile Astrei de pînă acum:

C. Lungu - portar - Steaua

Bruno Miguel - fundaş - Leiria

Kubala - mijlocaş - Gaz Metan

C. Matei - mijlocaş - Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.