Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Iulian Roşu face promisiuni fanilor: "De la Steaua ajung mare fotbalist"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 iunie 2011

Puştiul de 17 ani, care a semnat primul contract din cariera lui, spune că se va bate pentru titularizare în echipa mare chiar din următorul cantonament, în care se va pregăti sub comanda lui Levy.

Pe lîngă Mihai Costea, Tatu, Gabi Matei, Dorinel Popa şi celelalte achiziţii, Steaua a reuşit să mai semneze cu un fotbalist în această vară. Se numeşte Iulian Roşu, are doar 17 ani şi a făcut parte din echipa naţională Under 17 la Campionatul European. Deşi era în curtea clubului de multă vreme, Roşu nu avea contract parafat cu gruparea din Ghencea. Săptămîna trecută a semnat o înţelegere pe doi ani, iar ieri a acceptat un dialog despre trecutul, prezentul, dar mai ales viitorul său în tricoul roş-albastru.

- Iulian, de ce ai semnat abia acum un contract cu Steaua?

- Cei de la Steaua mi-au propus încă de anul trecut să semnez o înţelegere, însă atunci am refuzat pentru că mă gîndeam să plec în străinătate.

"M-au dorit Auxerre şi Chelsea"


- Păi, aveai oferte?

- Da, au fost discuţii cu Auxerre, dar şi cu Chelsea. Atunci am gîndit aşa: «Prefer să plec în străinătate, nu semnez cu Steaua. Îmi doresc să plec afară deoarece acolo pot ajunge mai uşor la un nivel mare». Impresarul meu, Cristian Moroşan, a negociat cu cele două formaţii, dar apoi m-am răzgîndit pentru a rămîne în Ghencea.

- Şi cum de te-ai răzgîndit?

- Pentru că m-a convins şi pe mine, şi pe tatăl meu omul de la Steaua care a discutat cu mine, domnul Teia Sponte. Mi-a prezentat un proiect interesant, mi-a spus lucruri serioase şi frumoase în ceea ce priveşte viitorul Stelei şi statutul meu la această echipă. M-a convins şi am semnat. Sînt extrem de satisfăcut că am un contract la 17 ani.

- Spuneai că anul trecut gîndeai că doar în străinătate poţi ajunge la un nivel ridicat.

- Acum sînt convins că şi la Steaua pot ajunge fotbalist mare. Oricum, eu m-am simţit bine la Steaua şi pînă acum. Cel mai mult am progresat între 11 şi 17 ani, cînd am lucrat cu domnul Ion Toma şi cu domnul Dumitru Uzunea, apoi şi cu Leo Strizu la echipa a doua.

"Am semnat ca să rămîn, nu ca să fiu împrumutat"


- Echipa mare a Stelei înseamnă altceva ca presiune, concurenţă, pregătire.

- Da, ştiu asta. Dar eu n-am semnat ca să fiu împrumutat sau să fiu trimis la echipa a doua. O să merg acum cu echipa mare în al doilea cantonament şi voi încerca să mă bat de la egal la egal cu ceilalţi din lot. Totul depinde de mine, nimeni nu joacă în locul meu ca să depind de altcineva, dacă eu voi convinge antrenorul că sînt bun, atunci voi evolua.

- Pe ce post îţi place să joci?

- În spatele vîrfului, dar şi ca mijlocaş de bandă în stînga sau în dreapta. Totuşi, cel mai bine mă simt ca al doilea atacant.

- Ai vreun model în actuala echipă a Stelei?

- Îmi plac Tănase şi Răduţ. Îmi pare rău că a plecat Marinescu, era un alt fotbalist pe care îl apreciam! Sînt conştient că va fi o concurenţă dură, dar sînt gata să mă înham la o muncă titanică.

Copil de mingi cu Real Madrid

Aflat în curtea Stelei din 2000, Iulian Roşu a fost copil de mingi la cel mai de prestigiu meci pe care roş-albaştrii l-au jucat în România după 1990. La Steaua - Real Madrid 1-4, în octombrie 2006, Iulian Roşu, care atunci avea doar 12 ani, s-a aflat pe marginea terenului, în calitate de copil de mingi.

"Va fi o experienţă fantastică pentru mine să fac parte din lotul echipei mari a Stelei. Sper să fac faţă şi uşor-uşor să-mi cîştig un loc în această mare echipă a României" (Iulian Roşu)

"Nivelul Ligii 1 va creşte mult în anii care vin. Torje, Tănase, Alexe, Gardoş, Găman vor progresa, iar generaţiile Under 19 şi Under 17 vor exploda şi o să vedeţi ce fotbalişti buni vor veni din spate" (Iulian Roşu)



11 ani e perioada pe care Iulian Roşu a petrecut-o în curtea clubului Steaua, el fiind adus de tatăl său la puştii roş-albaştrilor de la vîrsta de 6 ani şi jumătate

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.