Becali i-a replicat dur şefului LPF şi a povestit o întîmplare halucinantă, conform căreia Adrian Năstase, prim-ministru la acea vreme, a fost implorat de Viorel Hrebenciuc să-l menţină în funcţie pe Dragomir.
Războiul Dragomir-Becali loveşte în plin şi Steaua. Şeful LPF a făcut ieri o serie de acuzaţii care aruncă un mare semn de întrebare în dreptul echipei pe care Gigi o patronează.
Mitică: "Steaua să retrogradeze"
"O spun cu toată responsabilitatea, Steaua trebuia retrogradată. De ce? Păi, uitaţi-vă ce datorii are către stat. 14 milioane de euro din vechea societate, acum mai are cred alte 7-8 milioane de euro la stat, taxe, impozite. Cum a luat licenţa acest club, din moment ce Bistriţa a fost retrogradată pentru 75.000 de euro?", s-a indignat Dragomir.
Reacţia lui Becali a venit la 15 minute după ce Mitică a terminat conferinţa de presă şi, în direct la GSP TV, acesta a respins acuzaţia că Steaua are datorii, dar a povestit un episod petrecut în urmă cu peste 7 ani. "Dragomir era aproape schimbat de la LPF, dar eu l-am salvat atunci. Cum? M-am întîlnit cu el la ora 1:30 noaptea, mi-a zis că e gata, curăţat. L-am luat, am mers acasă la Hrebenciuc şi i-am zis lui Viorel să rezolve cazul", a povestit Gigi.
Gigi: "L-am salvat politic acum 8-9 ani"
"Hrebenciuc a apelat la Adrian Năstase, care atunci era tare de tot. Năstase s-a apucat şi a dat telefoane pe la Nicu Badea, pe la alţii, deşi era ora 2:00 dimineaţa, iar a doua zi Dragomir a rămas în funcţie. I-am salvat pielea, şi-a făcut toată averea apoi în cei 8-9 ani care au urmat, iar acum el vine şi spune că eu trebuie să retrogradez şi că am datorii?". La momentul în care Gigi Becali face trimitere, Adrian Năstase era prim-ministrul României în Guvernul PSD.
"Datoriile Stelei nu o pot retrograda!"
Viorel Duru, director de licenţiere al FRF, anunţă că nu este nici un pericol ca trupa din Ghencea să nu joace în Liga 1 în acest sezon
- Domnule Duru, Dumitru Dragomir a spus că Steaua nu ar fi trebuit să primească licenţă pentru că are mai multe datorii.
- Despre ce datorii a vorbit domnul preşedinte al Ligii?
- Despre 14 milioane de euro.
- Explicaţia e una cît se poate de simplă: se poate ca Steaua să aibă datorii, deşi eu ştiu că sînt pe vechea societate, nu cea care figurează la FRF în acte. Mai mult, acelea nu sînt datorii pentru care Steaua să nu fi putut primi licenţa. Pentru că nu sînt aşa-numitele datorii restante şi pentru care un club să nu poată primi licenţa.
- Deci Steaua nu are datorii!
- Se poate să aibă, dar nu sînt datorii pe care să le luăm în calcul în procesul de licenţiere. În articolul 47 din Manualul de licenţiere se spune clar: solicitantul de licenţă, adică Steaua în cazul de faţă, să nu aibă datorii către angajaţi sau către asigurările sociale şi autorităţile fiscale. Datoriile Stelei către Ministerul Apărării nu ne interesează pe noi. Ca să fie şi mai clar: dacă Steaua a plătit un jucător şi nu ar fi plătit către bugetul de stat asigurările sociale, atunci ar fi avut probleme. Dar nu e cazul roş-albaştrilor, deci licenţa este una luată într-un mod legal.
Cum îl acuză Dragomir pe Becali
1. "Sînt gata să depun mărturie în cazul Valiza. L-am acoperit pe acest individ atunci, dar acum sînt gata să vorbesc, plus că la vremea respectivă a încercat să mituiască şi pe altcineva din fotbal"
2. "Gigi Becali a luat Steaua în mod abuziv în 2003. Să facă cineva o anchetă şi adevărul va ieşi la iveală"
3. "A distrus tot pe ce a pus mîna. Fabrica de la Drăgăşani e în faliment, Avicola Iaşi faliment, Arcom e plină de rugină. Steaua a ajuns să joace cu 6.000 de spectatori"
4. "Mi-a propus să-i dau şpagă din comisionul din drepturi TV. A spus-o de faţă cu toţi cei din Adunarea Generală, după care a zis că a glumit. Eu mă mir că procurorii din ţara asta nu se sesizează. Vrea să mă schimbe pentru că nu vreau să-i dau şpagă"
5. "O să cer înregistrarea emisiunii în care m-a înjurat şi m-a ameninţat, o s-o traduc pe IPad şi apoi o s-o trimit la Parlamentul Europei să vadă şi cei de acolo cine a ajuns europarlamentar".
6. "Ştiţi cum şi-a făcut averea Becali? A păcălit bătrînii care aveau terenuri, apoi a păcălit Armata cu un schimb de terenuri".
Cum răspunde Becali la acuzaţiile lui Dragomir
1. "Ăsta e un om bolnav. Da, am umblat cu valize, am dat bani, dar care e problema lui? Îl somez public să spună tot ce ştie despre mine"
2. "4-5 ani s-au chinuit generalii şi procurorii să ancheteze modul în care am preluat Steaua şi totul a fost transparent şi legal"
3. "Bine i-a zis Paszkany că atunci cînd treci de 65 de ani trebuie să te pensionezi. El nu mai e capabil să conducă Liga, e un boşorog"
4. "I-am cerut eu şpagă? Ăsta s-a sclerozat de tot, e un om bolnav mintal. O să-i dea Dumnezeu numai nenorociri"
5. "Să-mi dea mie înregistrarea emisiunii că o duc chiar eu în Parlamentul European"
6. "Averea mea nu e făcută din fotbal, în timp ce el tot ce are e din fotbal, asta e diferenţa dintre noi doi"
Scenă incredibilă cu şefii Consiliului Concurenţei
La penultima Adunare Generală a LPF, la care a participat şi Gigi Becali, a avut loc o scenă care i-a şocat pe cei de acolo. Patronul Stelei a luat foc în momentul în care s-a pus problema ca vînzarea ultimelor pachete să primească girul Consiliului Concurenţei, instituţie care avea oameni chiar acolo, în sală. Becali s-a ridicat, a luat foile de pe masă şi a început să urle: "Le iau eu, mă, mă duc cu ele în Parlamentul European şi gata, mă f..t pe ăştia de la Consiliului Concurenţei".
{{text}}