Campionate

Mexicul o ţine din scandal în scandal! După ce 5 fotbalişti au fost suspendaţi pentru dopaj, alţi 4 sînt suspecţi

Suporterii mexicani nu mai ştiu cît de corecte sînt performanţele naţionalei ţării lor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 02 iulie 2011

Patru componenţi ai selecţionatei de fotbal a Mexicului, a căror identitate nu a fost dezvăluită, prezinte urme de clenbuterol, un anabolizant, după ce alţi cinci coechipieri ai acestora au fost suspendaţi pentru dopaj, a anunţat, vineri, un director medical în cadrul FIFA, informează AFP.

"Cinci jucători au prezentat o concentraţie ridicată de clenbuterol, în timp ce alţi patru prezintă urme ale acestei substanţe", a declarat Jiri Dvorak pentru postul de televiziune Televisa.

Cinci jucători ai naţionalei Mexicului, participanţi la Gold Cup în SUA, au fost depistaţi pozitiv cu clenbuterol pe 21 mai, fiind suspendaţi. Naţionala Mexicului, care a câştigat Gold Cup, a fost autorizată să îi înlocuiască pe cei cinci fotbalişti, portarul Guillermo Ochoa, fundaşii Francisco Javier Rodriguez şi Edgar Duenas şi mijlocaşii Antonio Naelson şi Christian Bermudez.

Pe 24 iunie, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat că fotbaliştii din naţionala Mexicului suspendaţi provizoriu după ce au fost depistaţi pozitiv cu clenbuterol nu sunt singurii care prezintă urme ale acestui anabolizant, el acceptând probabil ipoteza ingerării accidentale a substanţei.

Vineri, Jiri Dvorak a precizat că ancheta îşi urmează cursul şi că un laborator din Germania efectuează încă analize. El a precizat că "a existat carne contaminată cu această substanţă" ce ar fi putut fi consumată de fotbalişti şi că este cunoscut faptul că această substanţă "nu îmbunătăţeste randamentul unui sportiv".

La rândul său, preşedintele Federaţiei Mexicane de Fotbal, Justino Compean, a precizat că cei patru prezinte doar urme de clenbuterol şi că asta nu înseamnă dopaj.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.