Tricoul Galben en titre, Alberto Contador, a fost implicat într-o căzătură cu 8 kilometri înainte de final şi a ajuns la final cu o întîrziere de un minut şi 20 de secunde.
Click aici pentru toate detaliile despre Turul Franţei 2011!
Gilbert confirmă
Belgianul continuă seria excelentă de succese din acest sezon. După ce a cîştigat trei etape clasice, Turul Belgiei şi Campionatul Naţional al Belgiei, părea aproape firesc că va urma şi o etapă în Le Tour. Şi a venit, chiar din prima zi.
Passage du Gois
Debut impresionant pentru Le Tour 2011. Plutonul a pornit astăzi în cursa spre Paris de pe celebrul Passage du Gois, "drumul de sub apă". Ce e aşa impresionant? Aici se poate circula doar cîteva ore pe zi, la nivelul maxim al fluxului fiind complet inundat. Ultima dată în "Marea Buclă" în 1999, Passage du Gois a fost gazda unui accident în care au fost implicaţi peste 50 de rutieri, inclusiv favoritul Alex Zulle. Datorită acestui incident, elveţianul a pierdut foarte mult timp. A profitat Lance Armostrong, americanul bifînd primul Tur dintr-o serie de 7.
Contador a pierdut timp preţios
Trioul format din Perrig Quemeneur (Europcar), Jeremy Roy (Francaise des Jeux) şi Lieuwe Westra (Vacansoleil) au condus în mare parte ziua, reuşind să se distanţeze pînă la 7 minute. Plutonul nu s-a lăsat bătut şi, alergînd într-un ritm intens impus de rutierii de la Garmin Cervelo şi Omega Pharma, i-a prins pe evadaţi cu numai 18 kilometri înainte de final.
Dacă Passage du Gois n-a făcut victime, finalul şi-a luat tributul. La doar 9 kilometri de sosire, plutonul a fost implicat într-un accident după ce un rutier de la Astana s-a ciocnit cu un spectator. Implicat în incident, Alberto Contador (Saxo Bank) a ajuns la 1:20 de învingător şi la 1:14 de principalul rival, Andy Schleck.
Finalul în uşoară ascensiune însemna că toţi ochii erau îndreptaţi spre Fabian Cancellara (Leopard-Trek). Şi elveţianul a reuşit să se desprindă de grupul fruntaş, fiind urmat îndeaproape de Philippe Gilbert (Omega Pharma). Belgianul i-a luat faţa "locotenentului" lui Andy Schleck, trecînd primul linia de sosire, fiind urmat de unul dintre favoriţii la victoria finală, Cadel Evans (BMC).
Mîine are loc contratimpul pe echipe de 23 de kilometri la Les Essarts, etapa fiind transmisă live de Eurosport.
Clasament
1. Philippe Gilbert (Omega Pharma) 4h41'31"
2. Cadel Evans (BMC) +3"
3. Thor Hushovd (Team Garmin) +6"
4. Jose Joaquin Rojas (Team Movistar) +6"
5. Jurgen Van der Broeck (Omega Pharma) +6"
6. Thomas Geraint (Sky Pro Cycling) +6"
7. Andreas Kloden (Radio Shack) +6"
8. Rein Taaramae (Cofidis) +6"
9. Christopher Horner (Radio Shack) +6"
10. Tony Martin (HTC Highroad) +6"
Sporturi • Ciclism • TURUL FRANŢEI
Gilbert cîştigă prima etapă, Contador pierde 80 de secunde
Philippe Gilbert s-a impus în prima etapă din Le Tour
Articol de Florin Dincă — sâmbătă, 02 iulie 2011
Philippe Gilbert (Omega Pharma) a trecut primul linia de sosire în etapa de deschidere a Turului Franţei, ediţia 2011.
{{text}}