Argeşenii caută întăriri pentru postul de mijlocaş central şi l-au contactat pe închizătorul "cîinilor".
Conducerea administrativă a Mioveniului a început negocierile cu Andrei Mărgăritescu (31 de ani), după ce transferul lui Sorin Paraschiv a picat, ex-stelistul preferînd să joace tot în străinătate în sezonul viitor. " Am demarat deja discuţiile cu Mărgăritescu, ne interesează. Actualii noştri mijlocaşi nu pot face faţă rigorilor din Liga 1. Am fi avut nevoie şi de Paraschiv, dar este de înţeles că a ales un contract mai bun financiar", a declarat preşedintele Dumitru Olteanu.
Surse autorizate susţin că mijlocaşul dinamovist este interesat de această propunere şi va mai purta discuţii cu oficialii argeşeni, el fiind nemulţumit de oferta financiară făcută de Dinamo în această vară.
"Eşti ăla de la FC Argeş?"
Ionuţ Popa vrea şi un fundaş şi l-a sunat pe Daniel Bălaşa (29 de ani) chiar în vestiar, alături de ceilalţi componenţi ai lotului: "Auzi, tu nu eşti ăla de la FC Argeş cu numărul 5 şi era căpitan de echipă? Eşti interesat să joci în Liga 1 la Mioveni? Vreau să vii la noi. Vino să discutăm!". Răspunsul a fost unul pozitiv, iar actualul fotbalist al lui Zimbru Chişinău va purta ultimele tratative în zilele următoare.
{{text}}