Liga 1

Steaua cu două feţe! Au făcut egal deşi au condus cu 2-0

Cu Tătăruşanu în poartă, Steaua nu a avut probleme. Necazurile au apărut în ultimele 10 minute

Articol de Mădălin Răureanu  —  marţi, 05 iulie 2011

Roş-albaştrii au jucat bine cît au avut echipa standard pe teren, dar au suferit pe final, cînd au evoluat mai multe rezerve şi au apărut greşelile.

Roş-albaştrii au început timid duelul cu brazilienii de la Comercial. Steaua a încercat să paseze repede, însă sud-americanii s-au închis bine. A fost nevoie de torpila lui Bicfalvi, din minutul 13, şut la vinclu de la 25 de metri, pentru ca jocul să prindă culoare. La 2-0, gol marcat de Costea, totul părea rezolvat, dar brazilienii au egalat pe final din cauza greşelii nepermise a lui Gardoş.

VEZI AICI CUM S-AU MARCAT GOLURILE ÎN STEAUA - COMERCIAL 2-2

Defensiva titularilor e beton

În formula Martinovici, Galamaz, Geraldo, Latovlevici, apărarea pare punctul cel mai sigur de la Steaua. Galamaz a vorbit mult, e omul care coordonează linia. Gardoş joacă simplu şi iese curajos cu mingea la picior. A greşit totuşi în final, cînd brazilienii au egalat, enervîndu-l la culme pe Levy. Latovlevici e neobosit pe stînga, închide bine şi atunci cînd urcă în atac oferă centrări de calitate. Pe dreapta, Martinovici e fără reproş pe faza defensivă, mereu sigur şi exact. Suferă cînd trebuie să construiască.

Bicfalvi senzaţional
Chiar dacă e de mult la echipă, Eric pare reinventat. Blondul mijlocaş a jucat ieri fără greşeală. A recuperat mult şi a marcat un gol de senzaţie. Tatu e sigur de locul său în primul "11", în timp ce Tănase pare mai degrabă un nou-venit decît un vechi component. Brandan a fost marea dezamăgire, argentinianul prinzînd o zi extrem de slabă ieri.

"Bilă" se zbate, dar nu finalizează
În atac, Levy a folosit doi oameni pe care i-a avut şi Urziceni. Bilaşco e acelaşi bătăios, încearcă să devieze baloane utile pentru cei din linia a doua, însă doar atît. Cît a stat pe gazon a avut o singură situaţie de gol, dar a trimis slab cu capul. Rusescu trebuie să fie joly- joker, să iasă mult la pase, să tragă fundaşul după el. Se zbate, fără realizările notabile.

Cum au jucat achiziţiile:
Rusescu - a rezistat doar 35 de minute pe teren. Deşi a încercat să iasă la pase, a fost extrem de şters, nu şi-a creat nici o ocazie şi nu a respectat sarcinile trasate de Levy.
Tatu - nu s-a acomodat perfect cu poziţia de mijlocaş de bandă, în Portugalia el evoluînd mai sus, în atac. E om de echipă, face şi faza defensivă, aleargă mult şi în atac, fiind lăudat de Levy. E muncitor şi luptător, nu cedează în nici un duel.
D. Popa - şi-a făcut treaba de mijlocaş central, completîndu-se bine cu Bicfalvi. Deşi nu a avut realizări spectaculoase, e un fotbalist util.
M. Costea - a intrat în locul lui Rusescu şi a evoluat vîrf lîngă Bilaşco. În minutul 50 a reuşit să marcheze, după ce a driblat un adversar şi a şutat cu stîngul sub transversală.
Băjenaru - a evoluat mijlocaş stînga, post cu care nu este acomodat. Pe final, cînd Levy a schimbat sistemul în 4-3-3, a trecut mai central, dar tot fără să iasă în evidenţă.

Inbox:
»» Gabi Matei şi Răduţ au făcut deplasarea cu echipa, dar au efectutat doar alergări uşoare înainte de meci alături de preparatorul fizic Codorean.
»» Martinovici a fost aproape de o accidentarea gravă în minutul 20, atunci cînd a fost lovit puternic în tibie după un duel cu un adversar.
»» Meciul a adunat 50 de suporteri la baza din Sankt Michael. O spectatoare şi-a găsit timp ca pe durata meciului să coasă un goblen.
»» Băjenaru s-a grăbit să intre pe teren şi, din greşeală, el s-a îmbrăcat cu tricoul lui Bejan. A fost avertizat chiar de MM Stoica. Pînă la urmă, mijlocaşul venit de la Bistriţa a intrat pe teren cu un tricou cu numărul 28, care-i aparţinea lui Iulian Roşu. După cîteva minute, acesta şi-a recăpătat tricoul său, care i-a fost adus de un masor.


Steaua - FC Comercial (Paulista, 2) 2-1
Au marcat: Bicfalvi (13), M. Costea (48)

Steaua: Tătăruşanu (Cojocaru, 77) - N. Martinovici (Bejan, 64), Galamaz (Gardoş, 61), Gardoş (Iliev, 46), Latovlevici (V. Lupu, 67) - Tatu (I. Roşu, 75), Bicfalvi, Brandan (D. Popa, 40), Cr. Tănase (Băjenaru, 58) - Rusescu (M. Costea, 35), Bilaşco (Rusescu, 64)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.