Giuleştenii au efectuat şi antrenamentul din această dimineaţă tot la Buftea. Teixeira, jucătorul pentru care giuleştenii s-au chinuit cel mai mult în această vară să-l achiziţioneze, continuă să lipsească de la pregătire. Lui i s-a adăugat astăzi Surdu, şi el cu probleme medicale. Absent a fost şi Burcă, dar fostul jucător al timişorenilor a făcut vizita medicală şi de aceea nu a putut fi prezent.
Daniel Pancu a surprins atunci cînd a fost auzit că "la Rapid sînt antrenamente de fiţe", mulţi crezînd că este deranjat de anumite lucruri. Alexa a fost cel care a lămurit situaţia în această dimineaţă, la conferinţa de presă susţinută alături de Grigorie.
"Pentru cei care au înţeles altceva trebuie spus că s-a referit la faptul că ne pregătim după metode moderne, cu un ritm ridicat care ne solicită foarte mult. Dar e normal aşa, suferi acum şi o duci bine în meciurile de campionat", a spus Alexa.
Dan Alexa a evitat să facă vreo comparaţie cu antrenamentele de la Poli, dar a ţinut să precizeze că "se munceşte mult, însă e ok atîta vreme cît atmosfera este bună. Răzvan este un antrenor extrem de profund, unul care nu lasă nimic la voia întîmplării. Este un atuu pentru o echipă care îşi propune să cîştige".
Întrebat cine crede că se va lupta pentru titlu, Alexa a numit pe Vaslui, Steaua, Oţelul, CFR şi Rapid şi, cu jumătate de gură, pe Dinamo. Iar despre Poli a declarat că "îmi doresc din tot sufletul să nu retrogradeze. Nu e normal să se întîmple asta!".
Fane Grigorie, unul dintre fotbaliştii favoriţi ai lui Lucescu, a anunţat de ce rapidiştii trebuie să lupte pe toate fronturile, campionat, cupă şi cupele europene: "dacă te axezi doar pe una dintre direcţii, te trezeşti că regreţi la final că nu ţi-a ieşit nimic într-un meci şi dai cu piciorul la un an întreg".
Fotbal • Liga 1 • RAPID
FOTO » Ce-a vrut să spună Pancu atunci cînd a afirmat că la "Rapid sînt antrenamente de fiţe"
Dan Alexa şi Ştefan Grigorie se află la a treia echipă la care joacă împreună după Dinamo şi Poli
Articol de Alexandru Răducanu — marţi, 05 iulie 2011
UPDATE //
{{text}}