Fotbal   •   Liga 1   •   CCA

Dan Petrescu neagă că ar fi gestionat arbitrajele pro-Oţelul: ”Sînt curat!”

Unul dintre meciurile pentru care Dan Petrescu a fost ţinta acuzelor este Oţelul - U Craiova 2-1, cu ambele goluri ale gazdelor înscrise din ofsaid

Articol de Justin Gafiuc   —  miercuri, 06 iulie 2011

Fost şef al CCA, Dan Petrescu numeşte ”dezastruoase” arbitrajele din campionatul trecut: ”Am trăit cel mai dezamăgitor campionat de cînd lucrez în comisie”.

"E principalul responsabil pentru ce se petrece în arbitraj. Se ocupă de 20 de ani de mizerii, iar Sandu e complicele lui dacă nu ia măsuri. Face arbitrii la apelul de seară, de fapt, la localul lui, Barza Chioară. Vor urma dezvăluiri în această privinţă în perioada următoare".

Adrian Porumboiu, acompaniat de Marian Iancu, au fost vîrfurile de lance în acuzarea lui Dan Petrescu "Fibră" pentru faptul că fostul ecuson FIFA ar fi orchestrat din umbră cascada de arbitraje pro-Oţelul din finalul sezonului trecut. Asta din postura de şef peste liga întîi în cadrul CCA, de unde a plecat însă după ultima etapă. Iar acum e prima dată cînd "Fibră" iese la rampă cu explicaţii.



- Domnule Dan Petrescu, ce implicare aţi avut în arbitrajele dubioase din finalul sezonului trecut?

- Nu am ce-mi să-mi reproşez. Ştiu că, în calitatea de responsabil pe Liga 1, m-am ocupat corect de pregătirea şi instruirea arbitrilor, dar şi aici se întîmplă ca la fotbalişti: le spui una şi ei fac alta! N-au răspuns la comenzi, ăsta e adevărul. Şi vă mai spun ceva: la mijloc e şi faptul că, per total, avem o generaţie modestă de arbitri, cu puţine vîrfuri. CCA e obligată să lucreze cu ce are la dispoziţie, de unde să scoţi alţii? S-a muncit în comisie ca niciodată, i-am şcolit, le-am explicat, am adus invitaţi mari din străinătate, dar rezultatele au fost dezastruoase. A fost cel mai dezamăgitor sezon de cînd sînt eu în CCA!

"M-a durut cum m-a atacat Porumboiu!"


- Evitaţi, elegant, un răspuns concret.

- Sînt curat, iar asta cred că se poate verifica foarte uşor. Există destule tehnici de supraveghere în ziua de astăzi, aşa că orice aranjament poate ieşi la iveală dacă se fac cercetări. Chiar vorbeam cu preşedintele Vasile Avram şi-i ziceam că, în ultima vreme, m-am văzut întîmplător doar de două ori cu Marius Stan: cînd am fost observator la Oţelul - Gaz Metan 2-2 şi apoi în timpul unei vizite pe care a făcut-o la CCA. Cam asta a fost "relaţia" mea cu preşedintele Oţelului!

- Porumboiu, cu care aţi fost coleg, e recunoscut însă drept unul dintre oamenii care nu vorbeşte prostii cînd discută despre subteranele arbitrajului.

- Domne, m-a durut ce-a zis Porumboiu, cu care am avut o relaţie civilizată! Dar uite unde s-a ajuns de la o prietenie adevărată! Am şi vorbit cu el după aceea, dar nu intru în detaliile acelei discuţii, pentru că a fost o chestie privată. M-am gîndit chiar să-l dau în judecată, însă am experienţa timpului pierdut prin tribunale din vremea cînd eram preşedinte la CCA, aşa că am renunţat.

"Iancu vorbeşte din vise"

- Iancu?

- La fel şi cu Marian Iancu! S-a luat şi el după Porumboiu! Face declaraţii din vise! Ce să spun despre Iancu, fiindcă văd că el îl atacă acum şi pe Mircea Sandu, a făcut-o şi cu arbitrii, asta e! Cu Iancu n-am stat niciodată de vorbă, îl ştiu ca pe un tip pregătit şi chiar m-a surprins ofensiva lansată la adresa mea.



"M-am retras din comisie pînă se mai decantează lucrurile. Rămîn observator şi poate că voi reveni cîndva la CCA" (Dan Petrescu "Fibră", fost membru CCA)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.