Liga 1

Sportul Studenţesc, prima echipă rămasă fără antrenor :D Gigi Mulţescu renunţă la post

Vasile Şiman nu s-a pus de acord cu Gigi Mulţescu

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 07 iulie 2011

Nici nu a început campionatul şi Sporul a rămas fără antrenorul principal. Gigi Mulţescu nu a fost convins de Vasile Şiman să continue pe banca Sportului, iar amicalul de diseară, contra nou-promovatei CS Mioveni, va fi ultima acţiune pe care o conduce pe această funcţie.



Formaţia din Regie, picată în B conform clasamentului, dar rămasă în prima ligă datorită retrogradării Gloriei Bistriţa şi a Politehnicii Timişoara, va pleca mîine în cantonamentul din Austria, însă nu se ştie cu ce "principal".



"Aşa cum am vorbit la început, mandatul meu se încheie cu acest prim stagiu de pregătire. Am purtat mai multe discuţii cu Vasile, dar n-am ajuns la o înţelegere. Nu ştiu ce va fi de acum înainte. Oricum, eu mai am de primit nişte bani din campionatul trecut", a declarat Gigi Mulţescu pentru GSP.ro.



În sezonul trecut, Mulţescu a condus echipa 12 meciuri. Pretenţiile sale nu erau foarte mari, 5.000 de euro pe sezon, probabil  cel mai mic contract din prima ligă alături de cel al lui Ciobotariu la Dinamo, care va primi tot 5.000 de euro pe lună, dar nici aşa Vasile Şiman nu a fost de acord.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.