George Ţucudean nu se sperie de concurenţă şi, chiar dacă are doar 20 de ani, promite să marcheze mult, precum idolul său Rodion Cămătaru.
Concurenţii lui sînt Marius Niculae, Ionel Dănciulescu şi Liviu Ganea, nume mai cu greutate în Liga 1 decît al lui. Tînărul Ţucudean are de tras pentru a se impune, dar se bazează pe instinctul său de atacant. A fost unde a trebuit cu Basel (2-1) şi cu Emiratele Arabe (1-1), fiind aplaudat de colegi pentru reuşitele sale.
Fan Beatles
"Va fi greu să mă impun, e concurenţa mare, dar trebuie să arăt că am valoare. Dacă nu dau gol, n-am cum să reuşesc, noi, atacanţii, din asta trăim! Dacă joci prost şi înscrii, asta rămîne, nu?", spune fotbalistul de 20 de ani.
Ardeleanul se transformă pe teren: "Sînt calm în viaţa de zi cu zi, dar în iarbă fac ce trebuie să facă un vîrf. Eu sînt mare, am fizic, aşa că mă bat cu ei, creez culoare, trag la poartă. Doar n-o să mă vedeţi driblînd vreo 5, apoi s-o pun în vinclu. Treaba mea e să fiu unde trebuie şi să o bag în poartă".
Arădeanul care a fost convocat deja şi la prima reprezentativă s-a încumetat ieri să testeze pianul din recepţia hotelului Salzburgerhof. A prins cîteva acorduri, după care s-a oprit, cugetînd: "În fotbal, să cînţi la pian înseamnă să marchezi. Îmi place muzica, mai ales Beatles, dar nu ştiu să cînt. Toată lumea are voce în familie, în afară de mine şi de tata, noi doi n-avem nici o treabă".
"Domnul Ciobotariu e ca un psiholog pentru noi. Cînd m-am dus la echipa a doua, eram puţin demoralizat, dar cuvintele dumnealui mi-au dat încredere" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
"Ibrahimovici e modelul de atacant care îmi place, dar şi Rodion Cămătaru. Nu l-am prins, dar l-am văzut la emisiunea Replay şi îmi place foarte mult" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
"Dacă nu mă afectează restanţele salariale pentru că am o situaţie materială bună? Sîntem o echipă şi, dacă se plîng toţi, mă plîng şi eu pentru că toţi sîntem implicaţi" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
{{text}}