Fotbal   •   Liga 1   •   SUPERCUPA ROMÂNIEI

Punerea în vînzare a biletelor la Supercupă a întîrziat cu o zi din cauza unei erori a tiparului

De vineri pot fi achiziţionate tichete pentru Supercupă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 07 iulie 2011

Punerea în vânzare a biletelor pentru Supercupa României, dintre Oţelul Galaţi şi Steaua, a fost întârziată cu o zi, din cauza unor serii de tichete greşit tipărite.



"S-au greşit nişte serii la tipar, dar nu pe toate biletele. În aceste condiţii, s-au tras din nou, noaptea trecută (n.r. - miercuri noapte), iar vineri vor putea fi găsite la punctele de vânzare", a declarat Iulian Boghean, director de marketing la FC Ceahlăul, clubul partener în organizarea Supercupei României.



La casele de bilete din jurul stadionului "Ceahlăul-Municipal", microbiştii s-au prezentat, joi, pentru a cumpăra bilete, însă au plecat dezamăgiţi. Pentru că au ajuns incorect tipărite de la Bucureşti, biletele pentru meciul Supercupei României nu au putut fi scoase spre vânzare joi, aşa cum se stabilise, urmând ca cele 8.000 de tichete aflate la dispoziţia publicului să fie vândute începând de vineri.



Meciul dintre Oţelul Galaţi şi Steaua, contând pentru Supercupa României, va avea loc în 17 iulie, la Piatra Neamţ.



Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.