Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat astăzi, pe siteul oficial, că a acceptat dosarul de contestare a deciziei de neacordare a licenţei pentru cele trei cluburi româneşti: Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor.
TAS va judeca acest caz pe 13 şi 14 iulie, iar un răspuns urmează să fie dat pînă la 22 iulie. În cazul unei decizii favorabile, cele trei echipe se vor regăsi la startul sezonului de Liga 1. De asemenea, timişorenii vor afla dacă vor fi reprimiţi în cupele europene, ei reuşind să obţină calificarea în preliminariile Ligii Camponilor la finalul stagiunii trecute.
Oficialii de pe Bega sînt decişi ca, în cazul în care decizia TAS le este favorabilă, să schimbe toată componenţa comisiei de licenţiere şi să ceară daune din partea Federaţiei, susţinînd că prejudiciul adus echipei pînă acum este de aproape 12 milioane de euro.
Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa au fost retrogradate în eşalonul secund pentru că au pierdut licenţa pentru Liga 1, din cauza datoriilor către jucători şi către alte cluburi. De asemenea, FC Bihor nu a primit dreptul de a juca în primul eşalon, deşi a obţinut promovarea la finalul sezonului trecut.
Vezi mai jos comunicatul TAS!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}