După Maccabi Haifa din Israel şi Wisla Cracovia din Polonia, Rapidul a mai învins o deţinătoare de titlu, pe Genk, din Belgia.
Giuleştenii continuă forma bună pe care au arătat-o în meciurile de pregătire şi au mai bătut o campioană. Ieri, a fost rîndul lui Genk, formaţie ce a triumfat sezonul trecut în Belgia. Chiar dacă, faţă de meciul cu Wisla, Răzvan a efectuat 7 modificări în primul "11", alb-vişiniii au evoluat la fel de bine.
VIDEO. CUM S-AU MARCAT GOLURILE
Presingul avansat al giuleştenilor e principalul motiv pentru care contracandidatele din Liga 1 au motive să se teamă. Belgienii au simţit pe pielea lor agresivitatea Rapidului. Mai ales în prima repriză, cînd rapidiştii au evoluat perfect, dominînd clar şi finalizînd 8 acţiuni de poartă!
A marcat "Messi"
Cel mai activ a fost Ciprian Deac, care pare că a început să se acomodeze în Grant. Mijlocaşul împrumutat de la Schalke a deschis scorul în minutul 9, după o acţiune personală. A intrat în centru şi a şutat pe jos de la 16 metri. Acesta a ajuns astfel la două goluri în patru partide jucate în tricoul vişiniu, o performanţă pentru fotbalistul care are doar 6 reuşite în toată cariera sa în meciuri oficiale!
Tot el a executat şi cornerul din minutul 40, cînd Oros l-a învins pe portar cu o lovitură de cap. Scorul putea fi mai mare la pauză, dar Sburlea, Pancu, Grigorie şi Marcos au ratat din situaţii bune. În plus, arbitrul le-a refuzat giuleştenilor un penalty, la Creţu.
Pauza îi înmoaie
Ca şi la partida cu Wisla, elevii lui Răzvan Lucescu au scăzut ritmul în repriza a doua, iar Genk i-a taxat imediat şi a marcat, după o ezitare a lui Oros. Ocaziile românilor s-au mai rărit, însă chiar şi aşa Cassio şi-a trecut în cont trei: o "foarfecă", un "cap" alături şi un şut reţinut de portar.
Pe final, Rapidul se putea vedea egalat, dar belgienii au lovit transversala porţii lui Straton. Astfel, trofeul turneului de la Tallinn a ajuns în Grant, dar e clar că giuleştenii au probleme fizice pe care trebuie să le rezolve cît mai repede. Mai au la dispoziţie doar 6 zile, pe care le vor petrece în Austria, acolo unde vor ajunge în această seară.
Cum au jucat achiziţiile:
V. Creţu - 90 minute
Cel mai bun meci al său de cînd a venit la Rapid, a alergat continuu, a fost agresiv, a recuperat multe mingi şi şi-a ajutat şi ofensiva. În prelungiri a fost eliminat.
Oros - 63 minute
S-a achitat bine de sarcini în defensivă şi a marcat şi primul său gol pentru Rapid. Totuşi, a ajuns tîrziu la centrarea din care belgienii au înscris.
Burcă - 27 minute
Nu a avut mult de lucru, nici nu a gafat, dar nici nu s-a remarcat.
Alexa - 27 minute
E clar că e un mare cîştig pentru Rapid. O dată cu intrarea sa pe teren, belgienii n-au mai găsit drumul spre poarta giuleştenilor.
I. Apostol - 46 minute
Cît timp a fost pe teren nu a ieşit în evidenţă. I-a fost teamă să-şi asume responsabilitatea. A ieşit la pauză, cu nasul spart.
Deac - 90 minute
Foarte bun în prima repriză, cînd a marcat şi a creat alte ocazii pentru colegii săi, dar în partea a doua s-a stins.
Regretele lui Şumi
Fostul antrenor al Rapidului, Marius Şumudică, a declarat la GSP TV că se simte vinovat pentru situaţia în care a ajuns Marius Constantin (26 de ani). "În acel conflict cu Marius consider că am greşit. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, e vorba de cariera unui jucător. Multă lume a aşteptat ca el să izbucnească, l-au aşteptat la cotitură. Regret că am fost implicat", a spus Şumi.
În primăvară, stoperul a fost trimis la echipa a doua după ce a sărit să-l bată pe antrenor în urma unei remarce nepotrivite a tehnicianului la adresa soţiei jucătorului.
13-6 pentru rapidişti a fost raportul fazelor de poartă la partida de ieri
Rapid - Genk 2-1
Au marcat pentru Rapid: Deac (8), Oros (40)
Rapid: C. Straton - V. Creţu, Marcos Antonio, Oros (Burcă, 63), Ezequias (Bozovici, 63) - I. Apostol (Herea, 46), N. Grigore (Alexa, 63), Grigorie - Deac, Pancu (Cassio, 46), Sburlea (M. Roman, 46)
Antrenor: Răzvan Lucescu
{{text}}