Cavendish a mai adunat o victorie în Marea Buclă, a doua de anul acesta şi a 17-a în total Ciclism. De azi se intră într-o bucată a traseului în care sprinterii şi-au încheiat rolurile principale. Încep să conteze căţărătorii.
Încă o lovitură pentru tipul din Isle of Man! Adică din Insula Bărbatului. Mark Cavendish a cîştigat etapa de ieri după un sprint în care a fost sîcîit de veteranul italian Alessandro Petacchi pînă în ultima clipă şi în care uriaşul André Greipel a încheiat al treilea. Totul s-a desfăşurat, tipic, într-o învolburare de roţi, pedale, căşti, cu pulsul mărit pe ultimii metri ca la finalul unui thriller.
Cavendish a atacat în stînga, Petacchi s-a agăţat în roata lui, Greipel a ocupat partea dreaptă a şoselei, iar centrul a rămas liber precum o şosea de duminică. Pe acolo ar fi putut să urce încă liderul cursei, Thor Hushovd, însă el a rămas la cutie, a terminat al şaselea şi şi-a mai asigurat o zi în galben. Probabil ultima pentru că de azi încep lucrurile serioase.
Mark a trecut linia de sosire în trombă, apoi şi-a pus mîinile în cap. Exact acelaşi gest pe care îl făcea în 2008, tot la Châteauroux, cînd reuşea să cîştige pentru prima dată o etapă în Turul Franţei. S-a imitat pe sine, a colectat al 17-lea succes în Marea Buclă şi al doilea de anul acesta, iar acum va ieşi un pic din prim-plan, rugîndu-se să poată trece munţii şi să ajungă la Paris măcar în verde.
Abandon Wiggins
Ghinion teribil pentru liderul echipei Sky, Bradley Wiggins. Britanicul a fost implicat într-o căzătură cu 43 de kilometri înainte de final şi şi-a fracturat clavicula. Drept urmare, s-a retras din competiţie, accidentarea lui fiind mult prea gravă pentru a putea continua. Wiggins a terminat Le Tour al patrulea în 2009 şi, după recenta sa victorie în Criterium du Dauphine, era considerat unul dintre favoriţii la succesul final.
Etapa de azi: Aigurande-Super-Besse Sancy, 189 km
Gata, de azi Cavendish şi ceilalţi sprinteri ies din prim-plan. Vin vremuri mai grele pentru toată lumea, munţi de escaladat, vîrfuri de atins. Pe traseul de azi se găseşte prima căţărare de categoria a 2-a din ediţia actuală, cea de la Croix Saint-Robert, aflată la altitudinea de 1.451 de metri.
Plutonul încordat va pleca din Aigurande, oraş care a mai fost cap de etapă o dată, în 2008, cînd, culmea!, Mark Cavendish venea după prima sa victorie în Le Tour, reuşită tot la Châteauroux. E posibil ca toţi cei 1.700 de locuitori ai satului să iasă pe strada principală.
Ceva mai puţini pot fi însă la sosire, staţiunea montană Super-Besse Sancy, de trei ori pe traseul Turului pînă acum, făcînd parte dintr-o comună care are în total numărul celor din Aigurande.
Rezultate: Etapa a şaptea, 218,7 kilometri între Le Mans şi Châteauroux:
1. Mark Cavendish (M.Br/HTC) 5 h 38:53;
2. Alessandro Petacchi (Ita/Lampre);
3. André Greipel (Ger/Omega Pharma);
4. Romain Feillu (Fra/Vacansoleil);
5. William Bonnet (Fra/FDJ);
6. Thor Hushovd (Nor/Garmin) toţi în acelaşi timp;
Clasament general:
1. Thor Hushovd (Nor/Garmin) ;
2. Cadel Evans (Aus/BMC) la 1 s;
3. Frank Schleck (Lux/Leopard) la 4 s;
4. David Millar (M.Br/Garmin) la 10 s;
5. Andreas Klöden (Ger/RadioShack) acelaşi timp;
6. Jakob Fuglsang (Dan/Leopard) la 12 s.
{{text}}