Fotbal   •   Liga 1   •   MIOVENI

Primarul Mioveniului recunoaşte: "Sînt fan Gigi Becali!"

Primarul Mioveniului nu se teme de meciurile din Liga 1

Articol de Cristian Marinescu   —  duminică, 10 iulie 2011

Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, se declară un fan împătimit al finanţatorului din Ghencea şi crede că nivelul fotbalului românesc a fost ridicat întotdeauna de formaţia roş-albastră.

- Domnule Georgescu, s-a tot vorbit zilele acestea de venirea lui Mărgăritescu la Mioveni. Cum a rămas?

- Este aproape sigur transferul său. După ultimele discuţii cu Andrei putem spune că sîntem foarte aproape să îi obţinem semnătura. Mai este o singură problemă, trebuie să îl lase şi Borcea să vină...



- Vor mai veni şi alţi jucători la echipă?

- Cu siguranţă! I-am promis antrenorului Ionuţ Popa că vom mai aduce 4-5 jucători şi ne vom ţine de cuvînt. Discutăm în continuare cu Ghionea şi Tameş, însă la ei este o situaţie mai dificilă. Sperăm să semneze cu noi, echipa are nevoie de fotbalişti valoroşi pentru ca Mioveniul să nu fie doar în excursie în Liga 1.



- În prima etapă jucaţi cu U Cluj. Cum credeţi că veţi trece peste prima partidă?

- Nu mi-e teamă de acest meci, şi nici echipei nu îi este frică. U Cluj are ca obiectiv o cupă europeană, dar consider că Ionuţ Badea nu are nimic în plus faţă de Ionuţ Popa, ba din contra, experienţa e de partea antrenorului nostru. Vrem cele trei puncte, vrem să începem cu dreptul acest campionat!



- După, aveţi cu Steaua...

- Mă voi duce special la meci din două motive: primul, Steaua este un brand care trebuie respectat, şi al doilea pentru că am o admiraţie deosebită pentru Gigi Becali.



- Sînteţi stelist?

- Nu neapărat, dar trebuie să recunoaştem că Steaua a ridicat mereu calitatea fotbalului la noi. În plus, îl respect pe Gigi Becali şi pentru că în urmă cu trei ani, cînd jucam în Liga 1, a venit la Mioveni şi a sponsorizat construcţia Catedralei cu multe mii de euro, deşi nu i-a cerut-o nimeni. Sînt gesturi pe care puţini le fac în zilele noastre.





Vine Dino Eze

Vineri seara a ajuns în cantonamentul de la Sinaia fundaşul Dino Eze. Cunoscut în România de cînd juca la Steaua, el a venit la formaţia argeşeană liber de contract. Acesta a evoluat în ultimul an pentru vicecampioana Libiei, Al-Ahly Tripoli.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.